Teacher in Romania - Un blog pentru cei care mai cred in puterea educatiei

Monica Anisie se crede Spiru Haret sau Alexandru Ioan Cuza?

Cu ani în urmă, Spiru Haret, la acea dată ministru liberal al Educaţiunii şi Cultelor, a auzit că într-o anume şcoală de băieţi lucrurile nu merg chiar foarte bine. Prea multe reclamaţii, prea puţine rezultate pozitive. Şi Spiru şi-a dat seama că ceva nu e în regulă, astfel că s-a dus în vizită la şcoala respectivă. Privind pe geam într-una din clasele mai agitate a observat că cel de la catedră citea ceva în timp ce elevii îşi făceau de cap. Nu le prea putea reproşa nimeni asta cât timp profesorul, deşi prezent, era total absent.

Curios din fire, ministrul a intrat în clasă şi l-a surprins în flagrant pe profesor. Care studia pentru o carieră în drept şi cum nu se prea ajungea cu timpul… Încerca şi el să se descurce cum putea. În timpul orelor mai citea şi el câte ceva.

Interesul elevilor sau interesul profesorilor?

Reducerea numărului de ore la gimnaziu şi la liceu a reuşit să încingă spiritele. Reducerea numărului de ore pentru ciclul primar nu prea interesează pe nimeni pentru că la clasele mici un post este egal cu o catedră la care se adaugă ceva mărunţiş pentru cadrele didactice care predau Educaţie Fizică şi Sport. Evident, o să se umble la aceste ore pentru că, de fapt, interesul principal nu este cel oficial; motivul adevărat pentru care s-a ajuns la reducerea orelor este legat, în principal, de bani. Statul vrea să cheltuie cât mai puţini bani pentru Educaţie şi, în condiţiile în care deficitul bugetar e din ce în ce mai greu de gestionat, s-a ajuns şi la această măsură.

O măsură despre care s-a tot vorbit, dar nimeni nu a îndrăznit să şi-o asume deoarece însemna renunţarea la voturile cadrelor didactice. Asta au văzut toţi guvernanţii în profesori; doar o masă de manevră electorală pe care au descosiderat-o mereu, considerând că profesorii ar trebui să se mulţumească doar cu simplul fapt că există un loc de muncă pentru ei.

Nu e chiar aşa; profesorii merită mult mai multă consideraţie pentru munca lor, dar dacă aşa au gândit guvernanţii…

Profesori care ne fac de râs

Teoretic vorbind, în învăţământ ar trebui să găseşti numai oameni dedicaţi, oameni inteligenţi şi capabili, oameni care nu doar că ştiu pe ce lume trăiesc, dar sunt în stare să-i lumineze şi pe alţii. Pentru că de asta lucrează în învăţământ.

Treaba asta e la nivel teoretic. Cruda realitate arată cu totul altfel. Aşa că n-ar trebui să ne mirăm că, din punct de vedere al educaţiei, suntem la pământ. Am petrecut suficient de mulţi ani la catedră, aşa că am pretenţia că ştiu despre ce anume vorbesc. Practic,unele cancelariile din România au devenit un soi de depozite pentru imbecili şi ţicniţi.

Ceea ce şochează e că unii dintre aceşti neajutoraţi care ar trebui să-i lumineze pe alţii nici măcar nu fac efortul de a-şi ascunde prostia colosală. Şi nu vorbesc de colegii de cancelarie – pe ăştia nu-i poţi păcăli decât scurtă vreme – ci de lumea întreagă.

Şapte indicii că inspectorul tău este corupt

Nu, din păcate nu este vorba despre un pamflet. Ar fi de dorit – pe bune că mi-aş dori ca prezentul articol să fie doar rodul unei imaginaţii prea înfierbântate. Din păcate, imaginaţia nu are nicio legătură, experienţa de viaţă însă da.

Care sunt indiciile care-ţi pot dezvălui că inspectorul tău este corupt? Să începem cu începutul:

1. Este inspector

Mda, faptul că cineva e inspector e adesea de ajuns pentru ca individului respectiv să i se aplice eticheta de corupt. Dar, personal, am cunoscut şi inspectori cu caracter integru, cărora “atenţiile” şi “tarifele” le sunt complet străine, prin urmare mă văd silit să admit că acest prim indiciu e doar orientativ, deşi suficient de cele mai multe ori. E inspector? Există supărător de multe şanse să fie corupt.

Monica Anisie NU ştie care sunt problemele Educaţiei

Ţin să precizez din capul locului că nu e vorba (doar) despre concluzia mea. Nici pe departe; Monica Anisie NU ŞTIE CARE SUNT PROBLEMELE EDUCAŢIEI.

De-abia numită ministru al Educaţiei Naţionale în guvernul lui Ludovic Orban, Monica Anisie a şi devenit – firesc, de altfel – ţinta întrebărilor jurnaliştilor. Adesea ziariştii sunt acuzaţi de reavoinţă, că sunt genul de lipitori interesaţi de bâlbe şi can-can-uri decât de declaraţii oneste şi ce anume presupun acestea. Pentru că normal ar fi să ne intereseze mesajul transmis de guvernanţi şi nu bâlbele acestora. E cam greu, după perioada Dăncilă, dar aşa stau lucrurile într-o ţară normală.

Însă, în cazul Monicăi Anisie, nimeni nu s-a străduit să o plaseze într-o situaţie jenantă, ba dimpotrivă, şacalii de presă s-au dovedit a fi extrem de amabili şi plini de bun simţ. Astfel, Monica Anisie a trebuit să răspundă la întrebarea (citez din memorie):

-Care este prima problemă de care vă veţi ocupa ca ministru al Educaţiei?

Impostorii din Inspectorate

În ultima vreme tot mai multe voci se declară în favoarea desfiinţării Inspectoratelor Şcolare, care sunt considerate perimate şi sursa tuturor relelor din sistem. Personal sunt de părere că problema este abordată oarecum greşit. Asta cel puţin din punctul de vedere a ceea ce urmează să înlocuiască Inspectoratele Şcolare.

Pentru că se s-a tot vehiculat ideea ca profesorii să fie angajaţi de către reprezentanţii comunităţii în care urmează să-şi desfăşoare activitatea. Şi asta presupune să susţii un concurs în cadrul căruia evaluatori vor fi primarul – chiar dacă prin ai săi reprezentanţi – consilieri locali şi cineva de pe la şcoală. Dacă cineva îşi imaginează că un astfel de concurs poate fi considerat onest şi corect înseamnă că nu a petrecut suficient de mult timp în învăţământ sau în România.

Monica Anisie, o altă denumire pentru Andronescu?

Mult timp am trăit cu convingerea că mai rău nu se poate. De fiecare dată când Ecaterina Andronescu a început un nou mandat la cârma Ministerului Educaţiei am crezut că s-a atins maximul posibil în materie de incompetenţă. Porecla de „Groparul Educaţiei” a fost primită justificat de către Andronescu, pentru că a făcut tot posibilul să o merite.

Cu toate acestea, de fiecare dată când are loc o nouă numire în fruntea Ministerului Educaţiei, ajung să mă refugiez în înţelepciunea populară şi să spun:

-Ba se poate…

Se poate şi mai rău decât cu Andronescu, deşi nu este de dorit. Asta ni s-a tot demonstrat în ultima vreme. Iar faptul că multă vreme nu a existat nici măcar ministru interimar la Educaţie nu trebuie considerat o nenorocire chiar atât de mare. A fost jenant, dar cel puţin nu s-au mai demarat reforme cu picioarele, numai bune să distrugă ceea ce mai e distrus.

Sancţiuni extrem de dure pentru profesori pregătite de Guvernul Dăncilă înainte de demitere

Guvernul Viorica Dăncilă pregăteşte o măsură fără precedent care va afecta activitatea şi libertatea de exprimare a cadrelor didactice. Astfel, chiar înainte de a părăsi guvernarea, Viorica Dăncilă plănuieşte să se răzbune pe profesori pentru faptul că majoritatea acestora se declară împotriva partidului pe care îl conduce.

Viaţa profesorilor, destul de dificilă în prezent, va deveni şi mai grea. Guvernul României pregăteşte un nou set de măsuri legislative pentru a reglementa comportamentul profesorilor. Pachetul legislativ a fost iniţiat de un grup de parlamentari PSD care au ţinut să rămână anonimi, dar se pare că va fi aprobat prin Ordonanţă de Urgenţă, deoarece nu mai există timp pentru dezbaterea legii. Cu această ocazie, e posibil ca Viorica Dăncilă să se autonumească ministru interimar la Educaţie.

-Doar cât să se dea legea, şi pe urmă promit că-mi dau demisia, a declarat premierul României. Dar trebuie să se ia odată şi măsura aceasta pentru că nu se mai poate. După cum se ştie, am fost şi, probabil, voi rămâne cel mai jignit premier al României, poate şi pentru că sunt femeie. Însă cel mai mult mă doare insultele venite de la colegii mei, profesorii, în care am avut încredere şi de la care am aşteptat sprijin, atât politic cât şi ceva mai consistent.

Le-am mărit salariile şi cu ce m-am ales? Cu jigniri. Şi unele dintre aceste jigniri m-a durut.

Profesorul – autoritate publică. Între utopie şi prostie

Se pare că cei care s-au adunat prin Parlament nu dorm tot timpul, uneori se mai şi trezesc. Şi când se trezesc depun proiecte de lege bazate pe ceea ce au visat cât timp au tras la aghioase. Să mai spună cineva că somnul la serviciu nu e benefic pentru activitatea parlamentară.

Astfel, din când în când se găseşte câte un deputat, senator sau câte un grup parlamentar care să depună câte un proiect de lege care, odată aprobat, i-ar transforma pe dascăli în autorităţi publice. Cică e nevoie de aşa ceva pentru că s-au înmulţit cazurile de agresiune împotriva profesorilor. În ultimul an circa şaptezeci de mii de cadre didactice au fost agresate, unele de faţă cu elevii.

Cifra este enormă şi se bazează pe raportările oficiale, dar ce ne facem cu cei care au fost agresaţi într-o formă sau alta şi au refuzat să reclame incidentul din motive pe care cei care lucrează la catedră le ştiu foarte bine. Pentru cei care nu ştiu cum stă treaba mă văd silit să detaliez puţin. Foarte adesea cadrele didactice nu reclamă faptul că au fost victimele unei agresiuni fizice, psihice sau verbale pentru că autorităţile statului nu iau niciun fel de măsuri care să descurajeze astfel de practici, ba dimpotrivă. Cel mai adesea cei care agresează un profesor nici măcar nu sunt amendaţi şi, când se întâmplă aşa ceva, nu plătesc amenda. De ce anume? Pentru că legea le permite.

Băi idioţilor, chiar nu aveţi milă de copii?

Da, despre asta vorbim. Despre nişte idioţi care au distrus sistemul de învăţământ şi, cu toate acestea, au pretenţia că reprezintă tratamentul pentru boala de care suferă Educaţia. Cum să fii tratamentul în condiţiile în care tu eşti, de fapt, boala?

Iniţial mi-am propus să nu jignesc pe nimeni şi să folosesc un termen de adresare ceva mai moale. Dar mi s-a părut că a spune „băi nepricepuţilor” reprezintă o slăbiciune din partea mea. Să le spui nepricepuţi este prea puţin. Nici să-i cataloghezi drept idioţi nu e de ajuns. Pentru că nu sunt doar idioţi, sunt şi inconştienţi, lipsiţi total de simţul realităţii şi de ce mai este nevoie pentru a asigura o Educaţie de calitate.