Şi profesorii sunt abuzaţi, nu doar elevii

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă tot felul de ştiri cu elevi abuzaţi fizic sau verbal de către profesori. Goana după senzaţional deformează adesea adevărul făcându-l mai atractiv pentru consumatorul de ştiri. Există câteva televiziuni  care s-au specializat în ambalarea unor astfel de ştiri în poleiala senzaţionalului. Ştiri care-l face pe om să uite de problemele personale şi-l determină să se revolte. Nu doar pe cazul în sine ci pe o întreagă categorie socio-profesională.

Sunt primul care să o recunosc – din păcate, în învăţământ s-au strecurat tot felul de indivizi cu serioase probeleme psihice şi de comportament. Oameni care reprezintă un adevărat pericol pentru elevii în mijlocul cărora îşi desfăşoară acrivitatea. Există oameni deranjaţi la cap care pot deveni oricând violatori sau corupători de minori, agresori sau chiar criminali. Acum câteva zeci de ani, într-un liceul agricol din apropierea zonei în care îmi scriu articolele, un elev a fost băgat în comă de un maistru instructor. Asta după ce cadrul didactic a aruncat cu un levier prin atelier. În liceu am avut parte de profesori şi pedagogi care ar putea să-l concureze cu succes pe torţionarul japonez Mutsuhiro Watanabe, devenit faimos din cauza filmului „Unbroken”. Sau, mai degrabă, să-i compar cu celebrităţi locale, gen Vişinescu, Eugen Ţurcanu, Enoiu, Crăciun, Ficior.

Continue reading “Şi profesorii sunt abuzaţi, nu doar elevii”

Citeşte până la final…

Ziua de ieri a fost (aproape) fantastică. Spun asta cu o oarecare undă de regret şi dezamăgire. Şi, dacă tot am spus-o, poate interesează pe cineva detaliile. Poate…

În primul rând o să vorbesc un pic despre partea fantastică. Ieri blogul a înregistrat un număr record de vizitatori. Câteva mii… Un record absolut pe care nu cred că-l voi egala foarte curând (e posibil să nu egalez vreodată această performanţă). Practic, ieri am primit mai multe vizite pe blog decât am primit cu totul până alaltăieri.

Continue reading “Citeşte până la final…”

Domnilor profesori, nu uitaţi, programul săptămânal de lucru e de patruzeci de ore

Program de lucru de opt ore sau, în total, patruzeci de ore pe săptămână. Pe vremea când lucram la catedră eram exasperat de precizările astea de care am avut parte la fiecare consfătuire pe disciplină la început de an şcolar. Şi la fiecare întâlnire cu formatorii în cadrul acelor cursuri de formare profesională pe care, personal, le găsesc complet inutile. Cât timp individul nu are vocaţie de dascăl, nu doreşte să lucreze la catedră şi vede în meseria de dascăl doar o oportunitate, acel personaj nu va deveni niciodată profesor în adevăratul sens al cuvântului, indiferent de câte cursuri de formare profesională va avea parte.

Am ajuns să-i dispreţuiesc pe acei inspectori şcolari sau formatori care ţineau să ne precizeze că, deşi catedra este formată din optsprezece ore, noi, profesorii, suntem plătiţi pentru patruzeci de ore pe săptămână. Asta pentru că acei oameni, care veneau cu astfel de precizări – uneori la modul agresiv – aveau pretenţia că lucrează în învăţământ şi cunosc foarte bine realităţile  din sistem.

Continue reading “Domnilor profesori, nu uitaţi, programul săptămânal de lucru e de patruzeci de ore”

Indemnizaţia de hrană, un vis prea îndepărtat

Indemnizaţia de hrană – e, din multe puncte de vedere – doar o găselniţă menită să amăgească bugetarii. Vorbesc de acei bugetari „de rând” între care se numără şi profesorii. Bugetarii de lux nu au nevoie de aşa ceva. Să amintesc, doar în treacăt, faptul că salariile miniştrilor şi parlamentarilor au crescut cu cel puţin 1600 de lei de la începutul anului. Asta pentru că a crescut salariul minim.

E jenant să constaţi că, dacă amărâtul plătit cu salariul minim primeşte o sută de lei în plus, cei care conduc ţara asta primesc o indemnizaţie de vreo cincisprezece-douăzeci de ori mai mare. Adică mai mult de un salariu minim în plus. Dar se pare că, aşa egali cum suntem în faţa legii, unii reuşesc să fie mai egali decât alţii.

Continue reading “Indemnizaţia de hrană, un vis prea îndepărtat”

Vineri, 25 ianuarie, se suspendă cursurile

(In)competenţa ministrului Educaţiei naşte monştri. Bine, nu chiar monştri în adevăratul sens al cuvântului, din ăia de care împuşcă elevii în jocurile video dar tot despre monştri e vorba. Vorbim despre gradul de incompetenţă şi delăsare ce a ajuns să bântuie prin sistemul naţional de învăţământ.

După ce mai bine de o săptămâna ministerul Educaţiei a comunicat pe toate canalele disponibile că vineri, 25 ianuarie 2019, nu se fac cursuri, s-a întâmplat un miracol. Sau, mai degrabă, un dezastru. Asta dacă ţinem cont de bulversările care au apărut în urma aprobării Ordinului 3097. Ordin semnat de Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, şi care precizează că vineri, 25 ianuarie, se suspendă cursurile. Semnat astăzi, 23 ianuarie 2019.

Continue reading “Vineri, 25 ianuarie, se suspendă cursurile”

Pensie sau ajutor de înmormântare?

Atunci când, în urma unor îndeplungate proteste, au fost introduse pentru prima dată pensiile, muncitorii din Anglia – cu inegalabilul lor umor englezesc – le-au şi găsit un sinonim. Ajutor de înmormântare. De ce anume? Sincer, nu cred că e cazul să detaliez.

De când Ecaterina Andronescu a anunţat că şi personalul feminin din învăţământ se poate pensiona la 68 de ani, mă tot gândesc la acel episod legat de plata primelor pensii. Cei care lucrează în învăţământ şi au trecut de o anume vârstă nu mai contenesc să laude ideea deşteaptă ce s-a născut în capul ministrei. Şi, cu ocazia asta, i se iartă toate păcatele de până acum; ştim cu toţii că nu sunt puţine.

Continue reading “Pensie sau ajutor de înmormântare?”

În sfârşit, are şi ministrul Educaţiei o idee bună

Până la urmă s-a întâmplat. Greu de crezut dar s-a întâmplat. La câte idei are Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, era imposibil ca, la un moment dat, să nu apară şi o sclipire. Legea probabilităţilor matematice…

După ce a ameninţat pe toată lumea cu o reformă fără cap şi fără coadă, făcută fără consultarea specialiştilor adevăraţi, Andronescu a venit cu o propunere care, dacă va deveni lege, ar putea produce schimbări benefice în învăţământ. Astfel ministrul Educaţiei vrea ca şi elevii din clasa I să poată fi lăsaţi repetenţi.

Ideea a stârnit deja reacţii de revoltă, în special din partea asociaţiilor de părinţi care ştiu un singur lucru: că odraslele trebuie să promoveze. Nimic altceva. Copilul trebuie să promoveze clasa I – şi dacă se poate, pe toate celelalte – indiferent de nivelul achiziţiilor intelectuale. Să promoveze clasa pur şi simplu, pentru că există, pentru că a fost înscris la şcoală. Pentru că, de ceva ani, legea interzice învăţătorilor să mai lase repetenţi la clasa I.

Continue reading “În sfârşit, are şi ministrul Educaţiei o idee bună”

Pe cine deranjează “Profesor în România”?

Pe cine deranjează un site care de-abia şi-a făcut intarea în ceea ce se numeşte “blogosferă”? O întrebare la care nu ţinem să obţinem neapărat un răspuns ci, mai degrabă, menită să-i facă pe români să-şi pună alte întrebări. De pildă, în ce ţară nenorocită trăim? O ţară în care libertatea de expresie, garantată prin lege, e ameninţată de indivizi care “ştiu ei mai bine”.

De ce s-a ajuns unde s-a ajuns? Sau – mai rău – unde poate să se ajungă?

Site-ul “Teacher in Romania” – Profesor în România – a fost atacat de persoane răuvoitoare care au reuşit să distrugă ce era de distrus. Articolele vecbi s-au pierdut iar Site-ul a fost infectat cu un virus care a provocat pierderi şi în calculatoarele celor care au accesat în ultima perioadă pagina. Din păcate pentru eforturile lor, articolele vechi au fost salvate aşa că vor reveni în curând pe Internet.
Şi, când vorbesc despre persoane rău intenţionate, nu am în vedere declaraţii din categoria “Statul paralel”. Înainte de incident s-au primit mai multe mesaje de ameninţare gen “chiar nu ai ce face”, “ar fi mai bine să îţi vezi de treaba ta”, “ai grijă ce scrii”.

Continue reading “Pe cine deranjează “Profesor în România”?”

Profesor în România

Da, sunt profesor… Şi-mi place asta. Doar că m-am cam săturat. M-am săturat de multe. De direcţia spre care se îndreaptă învăţământul. Şi România, în general. De lipsa reformelor adevărate din sistem. De reformele făcute cu picioarele, menite mai degrabă să demonstreze că se poate şi mai rău. Deja am ajuns să tremur de fiecare dată când guvernanţii promit schimbări radicale în sistemul educaţional.

M-am săturat de ipocrizia celor care ne conduc, de lipsa de interes pentru un sistem despre care spun că e vital dar îl tratează ca şi cum ar fi dispensabil.

M-am săturat de învârtelile puse la cale de directori, de umilinţele la care eşti supus în calitate de dascăl. M-am săturat de prostia multora dintre cei care-şi pierd timpul prin sistem; da, m-am săturat de acei indivizi care nu ştiu pe ce lume trăiesc dar li s-a oferit şansa de a-i învăţa pe alţii. Pe bani puţini, normal, aşa că de ce să ofere cineva calitate la preţul ăsta?

Continue reading “Profesor în România”