Pensie sau ajutor de înmormântare?

Atunci când, în urma unor îndeplungate proteste, au fost introduse pentru prima dată pensiile, muncitorii din Anglia – cu inegalabilul lor umor englezesc – le-au şi găsit un sinonim. Ajutor de înmormântare. De ce anume? Sincer, nu cred că e cazul să detaliez.

De când Ecaterina Andronescu a anunţat că şi personalul feminin din învăţământ se poate pensiona la 68 de ani, mă tot gândesc la acel episod legat de plata primelor pensii. Cei care lucrează în învăţământ şi au trecut de o anume vârstă nu mai contenesc să laude ideea deşteaptă ce s-a născut în capul ministrei. Şi, cu ocazia asta, i se iartă toate păcatele de până acum; ştim cu toţii că nu sunt puţine.

Potenţialii pensionari de până mai ieri laudă tot ce le pică în calea ochilor: ministrul Educaţiei, sindicate, directori şi inspectori. Laudă mai ales coaliţia de guvernare pentru gândul cel bun. Cât de darnici, cât de generoşi sunt pentru că au decis, în mărinimia lor, să permită profesorilor să lucreze legal până la vârsta de 68 de ani. Câtă bunătate, câtă generozitate…

Sincer, mă cutremur când văd astfel de manifestări de umilinţă şi lipsă de verticalitate din partea celor care au pretenţia că au educat generaţii. Cum să te umileşti tu, cadru didactic, pentru discutabilul privilegiu de a fi menţinut la catedră chiar şi după vârsta senectuţii? Cum să mulţumeşti celui care-ţi oferă posibilitatea de a alege între o pensie de toată jena şi trei ani de chin? Pentru că asta e munca la catedră după o anumită vârstă: chin curat. Şi pentru cel de la catedră, şi pentru cei din bănci. Despre chinurile familiei celui care predă deşi ar trebui să-şi mănânce pensia nu mai vorbesc.

De ce să mulţumeşti coaliţiei de guvernare care, în loc să-ţi ofere o pensie decentă, face tot posibilul să mori la catedră? De ce să mulţumeşti sindicatului care, în loc să lupte pentru a-ţi asigura o pensie mulţumitoare, şi-a dat mâna cu gaşca de profitori şi te vrea la catedră şi la optzeci de ani? De ce să mulţumeşti când trebuie să protestezi? De ce lacrimi de recunoştinţă când ar trebui să urli de furie?

Cadrele didactice au fost mereu bătaia de joc a guvernanţilor dar, atunci când vorbeau despre nemulţumirile lor, cei mai mulţi spuneau ceva de genul:

-Muncesc pentru pensie, că în rest… De unde împlinire materială şi spirituală la catedră?

Pentru asta muncesc cei mai mulţi, nu pentru salarii generoase. Pentru a avea câţiva lei la pensie. Iar acum pensia devine un vis prea îndepărtat. În loc de pensie adevărată, truditorului la catedră i se mai oferă trei ani de chin. Pe un salariu mai mare decât pensia, evident.

Nu vi se pare curios că, de ceva timp, profesorii care ies la pensie nu primesc decât în cazuri excepţionale mai mult de 1600 de lei? Asta după o viaţă de muncă, cu contribuţii cinstite. O mie şase sute de lei după o viaţă de muncă. E extrem de puţin dar sindicatele nu se sensibilizează pe treaba asta. Ministrul Andronescu nici măcar atât; ea e bucuroasă că profesorii – şi mai nou profesoarele – pot sta la catedră până la 68 de ani. Pe de o parte anunţi reduceri de pesonal în sistem, pe de altă parte încurajezi oamenii să moară cu catalogul în mână.

Dascălii trebuie să lupte pentru pensii decente – ţara le poate da; cât timp avem cele mai mari pensii din Europa pentru unii bugetari înseamnă că se poate. Ţara nu poate fi pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Aşa e acum dar n-ar trebui să fie. Şi trebuie să cerem pensii corecte, nu posibilitatea de a rămâne la catedră şi după vârsta de pensionare. Asta e soluţia, nu cea oferită de minister.

Până la urmă vorbim despre o adevărată escrocherie. Una din care statul iese în avantaj. În loc să plătească o pensie şi un salariu, statul menţine la catedră profesorii pensionari plătind doar un salariu. Un salariu în care se regăseşte mare parte din pensia respectivului cadru didactic. Practic, statul nu face nicio favoare nimănui. Nici pensionarului, nici tânărului absolvent de facultate şi nici elevului. Singurul care are de câştigat este bugetul de stat. Care nu mai plăteşte pensii ci ajutoare de înmormântare…

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *