Ce înseamnă, de fapt, creşterea de 25% la salariile cadrelor didactice

Zilele acestea pe reţelele sociale s-a rostogolit un val de revoltă. Unul ambalat într-o pătură groasă de ignoranţă şi neatenţie. Asta să nu spun altfel…

O mulţime de cadre didactice s-au interesat dacă vreun coleg de la altă şcoală – eventual din alt judeţ – şi-a primit salariul mărit cu 25%. Pentru că aşa au înţeles ei că se va întâmpla zilele acestea, vor primi salariul pentru ianuarie, un salariu majorat cu douăzeci şi cinci de procente. Cică aşa au auzit pe la televizor, au citit pe nu ştiu ce site sau li s-a spus de către cineva care “ştie mai bine”.

Prin urmare, multe cadre didactice s-au revoltat la culme când şi-au primit fluturaşul cu salariul pe Ianuarie. Care salariu nu s-a mărit nici pe departe conform aşteptărilor. De fapt, în afară de norma de hrană, e cam dificil să descoperi altă mărire. Şi de aici a început revolta de pe Internet.

Din păcate, nemulţumirea cadrelor didactice se datorează mai degrabă incapacităţii unora dintre ele de a pricepe mesajul unui text scris. O spun cu durere în suflet, dar, din păcate, există printre profesori şi oameni care ar fi trebuit să-şi aleagă altă meserie. Asta pentru că nu sunt capabili să înţeleagă un text; e vorba despre acel analfabet al viitorului (care între timp a devenit prezent) de care se temea Alvin Toffler – ale cărui cărţi le recomand cu căldură. Adică acel individ care e poate citi un text dar nu înţelege ce anume a citit.

La analfabetism funcţional m-am gândit în momentul când am văzut cum unele cadre didactice se interesau dacă şi alţi colegi n-au primit acea mărire de 25%. Sau au primit; depinde de modul în care era formulată întrebarea.

Sper să nu fiu înţeles greşit; nu spun că nu trebuie mărite salariile cadrelor didactice, ba dimpotrivă. Salariile trebuie aduse la nivelul Occidentului pentru că dascălilor li se cere calitate ca-n Occident. Vrei calitate ca în Germania? Plăteşte-l pe profesor ca în Germania; mai ales că diferenţa dintre preţuri între Germania şi România nu prea mai există, ba chiar unele produse sunt mai scumpe în România.

Dar pentru luna ianuarie nu a fost vorba de vreo mărire de 25%, ci de acordarea a 25% din suma care a mai rămas până la completarea salariilor promise de guvernanţi pentru 2020. Adică nu prea mult. Practic, majoritatea cadrelor didactice au primit în jur de 40 – 50 de lei. Pentru că s-au acordat 25% din diferenţa dintre salariul actual şi cel promis în “măreţul” program de guvernare şi nu 25% din salariul primit până acum. E vorba de ceva mai mult decât o nuanţă…

E drept că prin noiembrie anul trecut Olguţa Vasilescu promitea creşteri de salarii de 25% pentru cadrele didactice dar, dacă citeai mai departe de titlurile din ziare, se putea observa că procentul de 25% era cam greu de identificat. E nevoie de matematică PSD-istă pentru a descoperi cum, acordând unui profesor vreo 168 de lei la salariul brut, îi creşti veniturile cu un sfert.

Ce-i drept, şi tabloidele au rostogolit ştirea asta falsă cu salariile ce vor creşte cu 25% dar, sincer, mă aşteptam ca manipularea să prindă la alţii şi nu la cadrele didactice. Asta pentru că au existat precizări clare încă din decembrie. Se va primi un sfert din diferenţa până la salariul promis şi nu 25% în plus la salariu. E chiar aşa de greu de priceput? Se pare că da… Unii au înţeles ce le-a convenit şi merg mai departe. Sincer? Astfel de specimene ar trebui să părăsească sistemul educaţional de urgenţă. Dacă nu eşti în stare să pricepi un text, o frază, nu poţi avea pretenţia să-i înveţi pe alţii.

Am mai spus, sper să nu fiu greşit înţeles, nu ţin partea guvernanţilor. Departe de mine intenţia asta. Dar de data aceasta au acordat ceea ce au promis, adică 25% dintr-o sumă infimă, o creştere salarială ce va fi anulată şi chiar depăşită de inflaţie. Aşa s-a întâmplat mereu; cum au crescut salariile, cum au explodat preţurile.

Dar eu unul, ca fost profesor, cer cadrelor didactice ceva mai multă responsabilitate. Citiţi cu atenţie ceea ce citiţi, oameni buni, sunteţi profesori, nu Prim-miniştri. Înţelegeţi ceea ce citiţi şi abia apoi trageţi concluziile. Şi nu vă mai repeziţi să vă faceţi de râs pe reţelele de socializare cu întrebări penibile. Nu a fost vorba de o mărire cu douăzeci şi cinci de procente a salariului ci doar de acordarea unui sfert dintr-o sumă ridicolă. Înţelegeţi asta şi eventual cereţi socoteală liderilor sindicali. Care au făcut blat cu guvernanţii…

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *