Despre iubiri interzise şi evaluarea psihologică a cadrelor didactice

E ştiut de când lumea că o faptă rea atârnă mai greu decât o mie de fapte bune. Din păcate, nu trece o zi fără ca în mass-media să apară “isprăvi” ale unor cadre didactice, fapte care întinează şi mai mult imaginea deja şifonată a învăţământului românesc.

Există o mulţime de cadre didactice oneste, dedicate meseriei, care îşi fac treaba cum nu se poate mai bine. Din păcate e cam dificil să le observi şi apreciezi munca din cauza unor personaje care nu au ce căuta în învăţământ şi ale căror fapte reprobabile se răsfrâng asupra tuturor dascălilor. N-ai să vezi prea mulţi români vorbind despre un profesor care a reuşit să obţină elevi olimpici, dar tot românul are ceva de spus despre violatorii, beţivii şi incapabilii de la catedră. Şi nu de bine, desigur.

Mai nou, au apărut în peisaj profesoarele care îşi seduc elevii. Sedus elevii cred că e prea mult spus; majoritatea dintre noi nu pot nega că, atunci când eram tineri – mai ales în liceu – nu am avut ceva sentimente pentru vreo profesoară mai tinerică (doar nu pentru baba de chimie). Nu ştiu dacă, psihologic vorbind, e firesc să se întâmple astfel dar majoritatea colegilor mei de generaţie aveau nişte vise. Mai mult fetele, ahtiate după profesorul de educaţie fizică, dar şi băieţii aveau visele lor. Sedus?! Poate că e prea mult spus dar profitat de situaţie cu siguranţă că e mai potrivit.

Dar nu s-a întâmplat nimic pentru că am avut parte de profesori responsabili. Sunt sigur că bănuiau şi ei ceva; nu cred că erau chiar atât de ageamii în interpretarea limbajului non-verbal în condiţiile în care majoritatea dintre noi ştiau, de pildă, că Gigel e topit după profa de fizică, deşi Gigel nu a recunoscut niciodată asta. Da, cred că ştiau, dar niciodată nu s-a întâmplat – cel puţin după ştiinţa mea – ca vreun profesor să “treacă graniţa” deşi din partea unora dintre elevi exista toată disponibilitatea.

Asta s-a întâmplat cu ani în urmă când să te îndrăgosteşti de profa sau proful din liceu era ceva destul de des întâlnit. Acum se pare că a scăzut vârsta la care apar sentimente pentru profesori, dar şi numărul acelor pretinşi dascăli care profită de elevi.

Cazul din Alba este de-a dreptul şocant. O profesoară de treizeci şi patru de ani a sedus un elev de paisprezece. Cel puţin aşa a apărut la ştiri. Sincer, aştept rezultatul anchetei. Sper să nu fie adevărat, sper să fie doar ceva născut de mintea fierbinte a unui reporter lipsit de scrupule. Sper, deşi există cam multe dovezi care o incriminează pe doamna respectivă. Dovezi care au devenit publice.

Cum de există asemenea oameni în sistem? Cine a permis ca o persoană cu probleme – când profiţi de imaginaţia prea fierbinte a unui puber care nu prea ştie pe ce lume trăieşte în mod clar ai ceva probleme – să lucreze în învăţământ? Ce valoare are evaluarea psihologică a cadrelor didactice?

Două amănunte: “Noi am fost testaţi psihologic în luna noiembrie. Psihologul nu a constatat că ar fi vreo problemă” a declarat pentru Antena 1 directoarea şcolii. Noiembrie, da?!

Asta în condiţiile în care se precizează că idila dintre profesoară şi elev a început din octombrie. Cu alte cuvinte, problema exista în momentul în care s-a făcut evaluarea psihologică. O evaluare făcută de mântuială, să existe o hârtie la dosar. O evaluare făcută doar pentru că aşa cere legea şi cineva trebuia să ia bani. Ştiu ce spus; am avut colegi care aveau probleme grave la mansardă dar aveau avizul psihologului. Într-un an m-am revoltat şi i-am cerut socoteală “pisălogului” pentru faptul că anumiţi colegi au primit avizul în condiţile în care aveau apucături evidente. Răspunsul specialistului? “Eu răspund doar de starea psihică din momentul examinării. Atât şi nimic mai mult“.

Asta deşi psihologii de meserie reuşesc să scoată la iveală majoritatea problemelor. Dar se pare că cei care lucrează cu profesorii nu se chinuie să-şi facă treaba. Doamna în cauză avea probleme cel puţin din octombrie. Cel puţin. La o lună după ce a început relaţia deviantă cu elevul a fost testată şi găsită întreagă la cap. Are şi psihologul partea lui de vină? Absolut!

Sunt sigur că, dacă psihologul şi-ar fi făcut treaba onest, poate că ar fi reuşit să identifice problema înainte ca aceasta să escaladeze. Mulţi o acuză pe profesoară, dar să fim obiectivi, credeţi că o persoană normală din punct de vedere psihic ar fi făcut aşa ceva? Eu unul nu cred.

Din păcate, în învăţământ s-au pripăşit cam mulţi oameni cu probleme. Mult prea mulţi. Cu acordul inspectorilor, directorilor şi cu parafa psuhologului. Care îi declară întregi la minte şi dacă el a spus aşa, aşa trebuie acceptaţi. Spui că un profesor are probleme? Rişti să te trezeşti târât într-un proces de calomnie şi la modul cum funcţionează justiţia ai toate şansele să fii condamnat.

La catedră există oameni cu probleme, acesta este adevărul. Tot mai mulţi, din păcate; ceea ce apare prin presă e doar o mică parte şi e reprezentat doar de cazurile cu adevărat grave, cazuri ce nu mai pot fi măsluite de inspectori sau directori. Aceşti oameni trebuie identificaţi şi îndepărtaţi din sistem. Şi apoi consiliaţi şi ajutaţi; pentru că au probleme. Nu trebuie puşi la zid; nimeni nu e bucuros că la un moment dat nu-i mai funcţionează rotiţele. Oamenii trebuie ajutaţi, consiliaţi, trebuie ajutaţi să-şi găsească o altă ocupaţie. Însă una care să nu aibă tangenţă cu copiii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *