Orele de pregătire remedială, o nouă gaură în bugetul profesorilor

Eu cred că rămânerea în şcoală a profesorilor de orice nivel, la orice ciclu, mai mult decât norma didactică nu este un lucru rău pentru şcoală ” afirmaţia îi aparţine ministrului Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu. Care şi-a pus în gând să bulverseze total sistemul de învăţământ. Are doamna asta o ambiţie şi o perseverenţă ceva de speriat.

Sincer să fiu, m-am săturat de muncă voluntară. În copilărie am prestat munci agricole în timpul şcolii. Uneori, duminica, singura zi liberă, eram scoşi la măturat străzi sau parcuri – tot în cadrul programului de muncă patriotică. Cică era o dovadă de patriotism şi trebuia să ne mobilizăm pentru că aşa ne-o cerea partidul. Nu munceai gratuit, iubeai România şi te mobilizai la chemarea partidului.

Nici în liceu nu a fost mai bine; munca patriotică – cum i se mai spunea – era la rang de cinste. Cât despre perioada petrecută la catedră, ce să mai spun? Tot felul de comisii, tot felul de hârţoage, birocraţie care nu ajută nimănui.

Se spune că singura meserie în care iei de acasă tot felul de obiecte şi le duci la locul de muncă, pentru buna funcţionare a acestuia, e cea de profesor. Nimic mai adevărat. Iar asta e tot o chestie legată de munca voluntară sau patriotică. Omul nu numai că nu primeşte niciun fel de plată pentru munca depusă, dar mai scoate şi bani din buzunar ca să-şi poată desfăşura activitatea.

Cele mai multe dintre cadrele didactice îşi multiplică pe buzunarul propriu fişele de lucru, testele şi alte materiale utilizate la clasă. Cei mai norocoşi lucrează în şcoli unde există un copiator obosit, care se blochează de fiecare dată când e folosit. În cazul ăsta plăteşti numai contravaloarea kilogramelor de hârtie, dar piezi timp şi îţi toceşti nervii cu “râşniţa” care îţi “face acordeon” o copie din trei.

Se tot vorbeşte de metode moderne în învăţământ, se cere cadrului didactic să folosească tot felul de fişe şi materiale, dar acestea nu sunt puse la dispoziţia truditorului de la catedră, ci trebuie să şi le procure singur. Şi treaba asta înseamnă iar muncă voluntară şi gaură în buget.

Programul profesorului este de patruzeci de ore pe săptămână dar câţi dintre cei care îşi fac treaba la catedră reuşesc să o facă muncind doar opt ore pe zi? Cel mai adesea profesorii muncesc pentru şcoală şi la sfârşit de săptămână, în aşa-zisele zile libere. Mereu se găseşte câte ceva de făcut. Concursuri şcolare, olimpiade, excursii… Şi astea sunt numai activităţi oficiale, cine mai ţine cont de faptul că sâmbăta şi duminica cadrele didactice produc tone de hârtii?

Iar acum ministrul Andronescu cere profesorilor să rămână în şcoală mai mult decât presupune norma didactică. Cică nu este un lucru rău pentru şcoală… Adevărat, nu e un lucru rău. Dar să ne mai gândim şi la nevoile cadrului didactic, nu doar la cele ale şcolii. Nu e destul că profesorii cară lucruri de acasă pentru bunul mers al şcolii, li se cere să moară la datorie. Dacă se poate, să-şi petreacă tot timpul la şcoală.

În loc să facă eforturi pentru a identifica adevăratele cauze ale rezultatelor proaste la examene şi ale analfabetismului funcţional, ministrul vine cu soluţia orelor remediale. Cât mai multe ore remediale… Doar o viziune obtuză ar putea recomanda soluţia asta în condiţiile în care programele şcolare sunt prea încărcate, neadaptate posibilităţilor copiilor şi total neatractive. Asta să nu mai pomenim de înzestrarea materială a şcolilor. Fizica e atractivă când se predă în laborator, la fel şi chimia… Cei mai mulţi profesori care predau aceste materii apelează doar la cretă. În patru ani de liceu, pe vremuri, nu am văzut nicio reacţie chimică. Doar un profesor plictisit care preda din cretă.

Despre asta vorbim, despre materia grea şi neatractivă, despre baze materiale precare sau inexistente. Majoritatea copiilor nu mai fac faţă programei şi adesea nici nu au motivaţie. E o boală cronică a sistemului care nu poate fi tratată cu ore de pregătire suplimentară. Dar Ministerul nu înţelege asta. Ministerul vrea ore remediale pentru că este soluţia cea mai ieftină şi mai comodă. Dar e genul de soluţie care nu va produce rezultatele aşteptate dar, în schimb, nu costă nimic. Cel puţin Ministerul nu va trebui să aloce sume suplimentare, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre cadrele didactice. Care vor trebui să bage mâna în buzunare pentru plata materialelor folosite la orele remediale. Nu numai că nu vor fi plătiţi pentru munca suplimentară, dar vor trebui să plătească pentru discutabilul privilegiu de a îndeplini visele unei ministre rupte de realitate.

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *