Aşteptăm scuze pentru domnul învăţător Spiridon Andrieş

Sunt dezamăgit. Profund dezamăgit…

Dezamăgit de modul în care un cadru didactic onorabil a fost pus la zid, judecat şi efectiv condamnat chiar de către cei care ar fi trebuit să manifeste mai multă înţelegere faţă de situaţia lui. Vorbesc despre învăţătorul de la Iaşi, Spiridon Andrieş, care a fost supus unui nemeritat linşaj mediatic la care au contribuit din plin şi oficiali ai Ministerului Educaţiei. Şi când spun asta mă gândesc la doamna Ecaterina Andronescu care, fără să ştie prea bine despre ce anume este vorba, a şi decis că domnul învăţător e vinovat. “Să-l trimitem într-un program de evaluare, să vedem dacă mai poate rămâne la catedră”.

Scurt şi la obiect, fără să se intereseze despre ce s-a întâmplat cu adevărat. Îl trimitem la reciclare şi, în caz de ceva, îl dăm afară din învăţământ.

Sincer să fiu, aştept de ceva vreme o reacţie mai implicată a ministrului Educaţiei în cazul profesoarei înjunghiate la Ploieşti. Femeia aia a fost cât pe ce să-şi sacrifice viaţa pe altarul învăţământului la modul cel mai propriu. A fost atacată într-o instituţie de învăţământ, nu pe stradă, într-o instituţie care ar fi trebuit să-i asigure protecţie fizică. Pentru că nu e normal să te duci la lucru – nu contează că eşti la privat sau la stat – şi să te trezeşti la spital sau mai rău pentru că nimeni nu-ţi asigură securitatea fizică.

M-am aşteptat ca, după incidentul sângeros, doamna ministru să-şi rupă câteva clipe din preţiosul ei timp şi, în loc să se afişeze pe la televiziunile de partid, să o viziteze pe amărăta care a ajuns în spital din cauza ei. Da, nu râdeţi, chiar aşa e.

Reformele făcute de Ecaterina Andronescu în mandatele precedente au dus la situaţia de la Ploieşti. Cu ceva timp în urmă cineva – ştim noi cine – a desfiinţat Şcolile de Arte şi Meserii şi i-a forţat pe acei elevi incapabili să facă un liceu să se înscrie la liceu. Din cauza asta învăţământul liceal s-a degradat iremediabil, din cauză că nu există niciun fel de selecţie la admiterea în liceu.

De ceva vreme au fost resuscitate şcolile profesionale, dar e cam târziu şi majoritatea loazelor tind să urmeze liceul şi nu şcoala profesională. Înţelegeţi ce am vrut să spun când doamna Andronescu i-a permis accesul în liceu, atât la propriu cât şi la figurat?

Cum spuneam, m-am aşteptat ca doamna ministru să o viziteze pe profesoara înjunghiată. Aşa ar fi fost firesc, aşa se întâmplă în ţările civilizate, aşa s-a întâmplat şi la noi cu jandarmeriţa agresată în august. Nu comentez contextul în care a ajuns jandarmeriţa la spital şi nici prestaţia ministrului Carmen Dan. Vorbesc strict despre gest. Evident, a fost unul interesat, de imagine, dar ministrul Educaţiei nici măcar un astfel de gest nu a făcut.

Ecaterina Andronescu s-a declarat revoltată de ce anume a auzit despre învăţătorul din Iaşi. A citit şi ea în presă… Nu s-a informat temeinic, aşa cum cere bunul simţ şi funcţia pe care o ocupă. Pur şi simplu a dat pe goarnă. Revoltată… În acelaşi timp preocupată de imaginea învăţământului românesc.

“Primul lucru ca să îţi recunoşti un derapaj este să îţi recunoşti greşeala”. Declaraţia îi aparţine ministrului Educaţiei. Bine spus. Ai greşit, e firesc să îţi recunoşti greşeala. În cazul de la Iaşi doamna Andronescu a greşit. S-a grăbit să-l judece pe învăţător fără să ştie despre ce este vorba. S-a declarat revoltată şi a recomandat ca omul să fie evaluare, să se vadă dacă mai poate rămâne la catedră.

Învăţătorul nu numai că a fost linşat mediatic pentru ceva ce nu a făcut, dar a fost jignit de ministrul Educaţiei. Aşteptăm ceva scuze, le merită din plin, chiar dacă scuzele nu schimbă cu nimic ce s-a întâmplat. Dar e un gest necesar. Nu poţi jigni de pe o poziţie atât de înaltă un om onest şi apoi să te comporţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat…

One thought on “Aşteptăm scuze pentru domnul învăţător Spiridon Andrieş”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *