Părinţii elevilor cu rezultate slabe la simulare ar putea fi chemaţi la şcoală. Şi?!

Spre finalul lunii trecute Ecaterina Andronescu, ministrul de nezdrucinat al învăţământului românesc a trecut prin câteva stări fizice şi, mai ales, psihice, foarte neplăcute. Din păcate, a reuşit să le supravieţuiască şi fără să-şi dea demisia. Rezultatele simulărilor la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat sunt de vină…

Dar, tot din păcate, ministrul Educaţiei s-a apucat să caute soluţii pentru ca astfel de bătăi de cap să nu-i afecteze sănătatea. Printre ideile emanate din mintea ministerială s-a numărat şi propunerea de a elimina Examenul de Evaluare Naţională la clasa a VIII-a.

Iniţial am crezut că unii dintre glumeţii din ţara asta au sărbătorit în avans ziua păcălelilor. Mai apoi, după o matură chibzuinţă, îndelung exersată în realităţile de coşmar din învăţământul românesc, mi-am dat seama că doamna Adronescu are dreptate. Eliminarea examenului ar rezolva absolut toate problemele constatate până acum. Fără note mici, fără procente catastrofale de “picaţi”. Mă întreb şi eu unde sunt “picaţii” şi “nota de trecere” cât timp, indiferent de notele obţinute la Evaluarea Naţională, elevii pot fi admişi la liceu.

Însă se pare că renunţarea la Examenul de Evaluare Naţională nu mai este de actualitate, cel puţin pentru moment. Până la anul există toate şansele ca problema să fie rezolvată prin eliminarea drastică a tuturor cauzelor care au generat-o.

Dar pentru moment, ministrul caută soluţii pentru remedierea rezultatelor de la examenul de anul acesta. Din păcate, pe acesta nu-l poate elimina; e cam târziu şi s-ar putea să fie acuzată de manipulare şi alte nimicuri. Dar nu e problemă, neajunsurile se rezolvă. Cică părinţii elevilor cu rezultate slabe vor fi chemaţi la şcoală şi, împreună cu profesorii, vor stabili cele mai bune metode de remediere.

Sincer, după mai bine de două decenii petrecute la catedră, când aud de astfel de măsuri mă cam ia cu râs. După care simt că mă apucă plânsul. Părinţii se vor ocupa de îmbunătăţirea rezultatelor la examene…

Să explicăm câte ceva, poate pricep şi miniştrii. În primul rând, majoritatea covârşitoare a părinţilor ale căror odrasle au luat note mici nu mai pot de treaba asta. Puţin le pasă, să fiu mai simplu de înţeles. De regulă, la vremea lor, părinţii au luat note la fel de grozave ca şi odraslele. La examene, pentru că pe atunci nu existau simulări. Iar de la astfel de părinţi ministrul Educaţiei aşteaptă cooperare şi implicare… Pariu că nu o să primească?

Acum se culeg roadele seminţelor inconştienţei din primii ani ai prezentului mileniu, când mulţi semianalfabeţi erau promovaţi pentru că aşa cereau interesele şcolii. Dacă apucai să intri în liceu aveai toate şansele să-l termini, eventual cu diplomă de Bacalaureat. Singura reformă adevărată a fost introducerea camerelor de supraveghere la examene. Abia atunci s-a văzut valoarea reală a învăţământului românesc.

Astăzi, cei trecuţi ca raţa prin baltă prin şcoală au devenit părinţi. Cei mai mulţi trăiesc cu impresia că, dacă ei au terminat liceul şi eventual ceva mai mult, la fel se va întâmpla şi cu odraslele lor. O să intre el undeva…

Da, există o mulţime de părinţi pentru care educaţia propriei odrasle este genul de sarcină de care trebuie să se ocupe numai profesorii. Unii nici măcar atâta pretenţie nu au. Slabe speranţe să implici astfel de părinţi în educaţia celor mici.

Există părinţi care vor să-şi ajute copiii dar nu prea pot. Cunoştinţele lor de matematică şi română s-au estompat odată cu trecerea timpului. Alţi părinţi ar mai şti ei câte ceva dar nu au timp. Soluţia?! Era evidentă de la început dar Andronescu s-a ferit să insiste asupra ei. Ore de pregătire remedială…

Realitatea scoasă la iveală de Examenele de Evaluare Naţională dar despre care nu se prea vorbeşte e că majoritatea celor care pică examenul nu au nici cele mai vagi noţiuni. Mulţi elevi nu sunt în stare să despartă un cuvânt în silabe sau să rezolve exerciţii ce presupun doar adunări şi înmulţiri. Prea multe note de 1 iar acestea demonstrează carenţe cumplite, imposibil de remediat dacă nu se acţionează în adevăratul sens al cuvântului.

Programa e foarte încărcată; în fiecare oră trebuie să predai altceva. Prea puţin timp pentru fixarea cunoştinţelor, prea puţin timp pentru recapitulare. Profesorii nu se ocupă de elevii mai buni pentru că e mai comod ci pentru că nu prea au timp să se ocupe de toată lumea. Apropo, predarea aia diferenţiată e doar un concept teoretic; în practică e greu de întâlnit şi doar pe segmente reduse de predare a materiei. E imposibil să predai diferenţiat la nivelul cerut de programa prea încărcată.

Ore de remediere? Se fac tot cu elevii care “mai mişcă”. Cu cei care nu ştiu nici tabla înmulţirii nu-şi mai bate nimeni capul. Şi de aici vin rezultatele proaste. Prea multă materie, prea puţină atenţie pentru nevoile adevărate ale copilului…

Orele de remediere nu vor rezolva problema rezultatelor dezastru. Nici ascunderea realităţii sub preş nu va rezolva mare lucru. La fel cum nici subiectele jenant de simple nu vor ridica prea mult procentul de aşa-zisă promovabilitate. Asta pentru că elevii slabi nu vor reuşi să se ridice la nota cinci decât dacă sunt “ajutaţi” la examen.

Măsuri remediale în adevăratul sens al cuvântului? Relaxarea progamei, asigurarea unui număr mai mare de ore pentru fixarea cunoştinţelor şi, da, ore remediale. Acestea sunt utile când se poate remedia ceva, nu în condiţiile existente. Cât despre sprijinul părinţilor, ce să spun? Unde există, există, unde nu…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *