Atunci când nesimţirea se întâlneşte cu oportunitatea, educaţia nu are nicio şansă

Cred că aţi auzit cu toţii – cei care mai treceţi din când în când pe aici – despre cazul din comuna Frăsinet, judeţul Călăraşi. E vorba despre primarul care vrea să-l dea afară pe directorul şcolii. Acel director care i-a fost atât elev cât şi angajat.

Mda, la prima vedere pare de râs. Genul de întâmplare descrisă de români cu expresii de genul “S-a suit scroafa-n copac”. Unii au râs de situaţia asta. Cum, domnule, să vrea să-l dea afară fostul paznic de la şcoală? Ăla care i-a mai fost şi elev? Numai în România se poate întâmpla una ca asta…

Din păcate, nu doar în România se întâmplă astfel de aberaţii, dar deocamdată pe meleagurile astea trăim şi e absolut firesc să ne dorim să fie ceva mai bine. Suntem sătui de treizeci de ani de impostură şi amatorism în toate domeniile. Treizeci de ani care vin după deceniile de comunism feroce. Vrem şi noi să trăim într-o ţară normală, nu într-o democraţie atât de originală că deja stârneşte greaţa.

Dar în România se pare că aberantul a început să devină normal. E normal ca un individ cu zece clase să ajungă primar, fie el şi într-o comună din Călăraşi; comună ce numără mai puţin de două mii de locuitori. De fapt, dacă stăm şi ne gândim bine, am avut primari fără prea multă şcoală şi în oraşe mari din România.

Cum ajung oameni fără prea multă carte să conducă după bunul plac comunităţi întregi? Partidul e de vină. Partidul, care este în toţi şi în toate… Un individ fără prea multă şcoală intră în graţiile partidului. Să amintim că respectivul primar are zece clase făcute la seral. Şi cine a avut vreo tangenţă cu clasele de seral ştie cam cât de bine sunt pregătiţi absolvenţii acestora. Desigur, există şi oameni care chiar au învăţat, dar majoritatea celor cu studii serale au trecut prin şcoală ca raţa prin baltă.

Să revenim însă la individul fără prea multă şcoală care a intrat în graţiile partidului. E genul de achiziţie perfectă pentru partid. Fără prea multă carte dar ambiţios. Şi decis să facă voia partidului. Iar partidul îl sprijină să candideze la primăria comunei. Şi dacă partidul te sprijină, treaba e ca şi rezolvată. Să nu ne ascundem după deget; în multe din comităţile din România poţi să pui pe listă şi sperietorile de păsări din livadă. Dacă sunt pe lista PSD-ului, sunt votate fără multe discuţii. Aşa ne-am pricopsit cu tot felul de primari şi consilieri. Au fost votaţi nu pentru că i-ar duce capul sau că ar merita; s-au găsit pe lista potrivită.

Şi astfel de oameni plac partidului; adesea sunt conştienţi că numai partidul îi poate susţine şi chiar asta se întâmplă dacă aduc voturi.

Numai că uneltele docile ale partidului se transformă în mici dictatori locali. Ei ştiu una şi bună. Socoteală nu dau decât partidului. Şi partidul are nevoie de voturi, aşa că asta fac.

În ţările civilizate puşcăriile ar fi pline cu aleşi care şi-ar permite să facă în ţara respectivă ce fac în România. Dar în România li se permite. Primarul de la Frăsinet a dat afară angajaţi de la primărie să facă loc membrilor familiei. Destul de româneşte, nu-i aşa? Iar acum omul se scarpină şi de directorul şcolii.

De ce anume o face? De ce vrea ca fostul lui profesor să fie dat afară? Unul dintre motive ar fi faptul că directorul nu este străin de politică. Şi primarul, şi directorul sunt membri PSD. Nu are mare importanţă că e vorba de PSD; dacă alt partid ar fi la putere, băieţii veseli şi oportunişti ar fi tot la ciolan; ştiu să se orienteze.

Iar primarul a intuit că directorul ar putea să-l înlocuiască. PSD-ul este în criză de imagine; i-ar prinde bine să aibă şi ei ceva primari cu facultate, oameni care chiar au lucrat în domeniul în care au studiile. Şi, în această situaţie, e mai bine să scape de el cât timp poate să-l elimine.

Directorul spune că singura lui şansă este să discute cu Dragnea. Vă daţi seama de cine îşi leagă speranţele? De un om care nu e străin de impostură şi parvenire.

Cam de aceşti oameni a ajuns să depindă educaţia din România. De un primar oportunist care încearcă să elimine pe cei care ar putea să-l înlocuiască atunci când vor veni alegerile. De un director care nici el nu e străin de fenomenul parvenirii. Dacă era om cinstit e puţin probabil să fi prins scaunul de şef. Dar omul s-a orientat şi s-a înscris în partidul care-i asigura accesul la fotoliu. Dacă erau alţii la putere, ar fi fost înscris în gaşca lor. Nimic neobişnuit; româneşte…

Şi totul depinde de Dragnea… Directorul speră cu sinceritate că Dragnea o să-i rezolve problemele.

Fiecare încearcă să câştige ceva din toată afacerea asta. Ceva ce nu are legătură cu educaţia; aceasta lipseşte cu desăvârşire din peisaj. Când nesimţirea, oportunismul, politica şi oamenii lipsiţi de scrupule se întâlnesc, educaţia nu are nicio şansă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *