Programul “Mărul otrăvit” pentru olimpicii din România

Zilele trecute am zăbovit ceva mai mult decât de obicei pe blogul “Doi Mici și un Anc “, blogul unor oameni care ştiu foarte bine cu ce se mănâncă cercetarea. Octavian Micu, Mihai Miclauş şi Lucian Ancu ştiu mai multe despre cercetare şi învăţământ decât toată ceata năimită la Minister. Asta pentru că oamenii trăiesc în lumea reală şi nu într-o lume în care totul este foarte bine doar pe hârtie.

Pentru că aceasta este marea dramă a învăţământului românesc. Totul arată perfect pe hârtie, în ciuda faptului că învăţământul se degradează de la an la an miniştii care s-au perindat la cârma ministerului au încercat să ne asigure că totul e bine. Sau, mai degrabă, aproape bine. Pentru că miniştrii au promis reforme. Cum le-au sucit, cum le-au gândit, cum le-au aplicat se vede foarte bine. Din rău în mai rău şi se înaintează pe aceeaşi cărare bătătorită dar care duce către prăpastie.

Dar să revin la cei trei cercetători geniali despre care am vorbit. Oamenii au reuşit să facă fărâme imaginea cercetătorului ce trăieşte în lumea lui şi gândeşte cum gândeşte. Adică altfel decât noi, că de aia are capul doldora de minte şi e cercetător. Cei trei băieţi – îmi îngădui să-i cataloghez astfel prin prisma vârstei – sunt incredibil de simpatici; ştiu să se facă plăcuţi, ştiu să-şi exprime opiniile într-un limbaj accesibil şi atractiv. Pe scurt, m-au cucerit…

Bine ar fi însă să-i cucerească pe cei cărora li se adresează în articolul “Mărul otrăvit oferit de Guvern olimpicilor români“. Eu unul l-am citit. Şi nu o singură dată. Sunt perfect de acord cu ce spun cei trei aşa că, în loc să citiţi ceea ce scriu eu, aş prefera să urmaţi linkul potrivit. “Mărul otrăvit”… Bine l-au mai potrivit.

Oamenii au dreptate. Măsurile luate de Guvern pentru ajutorarea olimpicilor sunt din categoria “am făcut şi noi ceva”. Ce anume? Nu prea mult… Pentru că, după finalizarea studiilor, olimpicii urmează să petreacă patru ani în ţară, muncind în cercetarea românească. Te buşeşte râsul dacă nu-ţi dai seama cât de tragic sună. Care cercetare românească? Nu prea mai cercetăm mare lucru. Şi nu e de ajuns să fii olimpic şi absolvent pe bune; mai trebuie să ai şi pile în sistem pentru a fi angajat. Da, din păcate cam aşa stau lucrurile, chiar şi când vine vorba despre Cercetare. Pilele sunt cele care deschid uşi, nu mintea şi meritele.

Prin urmare, e foarte probabil ca după finalizarea studiilor, olimpicii să nu aibă parte de niciun fel de angajare în Cercetare. Şi în aceste condiţii vor trebui să returneze banii primiţi de la Guvern. Care bani nu s-au dus pe distracţii studenţeşti ci pe plata cursurilor şi a cărţilor şi alte materiale de care are nevoie studentul serios.

Cu alte cuvinte, statul câştigă în ambele situaţii. Dacă studentul se angajează – să admitem, prin absurd, că se poate întâmpla şi aşa ceva – statul are parte de un sclav ieftin timp de patru ani. Cei care ştiu cam ce salarii au cei mici din Cercetare ştiu despre ce vorbesc. Dacă nu, atunci statul recuperează banii care, de fapt, în mare parte tot la stat au ajuns. Mai reţineţi, da? Plata cursurilor, a materialelor… Şi într-un caz, şi în celălat, statul are de câştigat. De pierdut are doar amărâtul care a reuşit să performeze chiar şi într-un sistem de învăţmânt cum e cel românesc. Fie că se angajează, fie că nu…

Unde vreţi să ne aduceţi? Voi chiar nu gândiţi? Asta e marea voastră strategie privitoare la stoparea exodului de creiere? După ce aţi alungat din ţară nu doar minţile strălucite, ci şi pălmaşii, acum vreţi să-i legaţi de glie pe olimpici, cum bine scriu cei trei cercetători?

Cu ceva timp în urmă se vorbea de subvenţii pentru elevii şcolilor profesionale, cu condiţia ca, după absolvire, aceştia să se angajeze vreo cinci ani în România. Cât de mare e sprijinul oferit de Guvern încât să-i pretindă unui copil să-şi vândă viitorul? Şi-apoi, are dreptul un copil să semneze acest pact cu diavolul? Vorbesc de vârsta legală a celui care abia este admis în şcoala profesională…

Şi aici apare problema semnalată mai sus: va avea loc de muncă viitorul absolvent de profesională? E plină ţara de şcoli profesionale şi licee care te pot face lăcătuş-mecanic. Cine angajează în ziua de azi aşa ceva? Eu unul nu ştiu niciun lăcătuş-mecanic sub treizeci de ani. Pe cei care-i ştiu lucrează cu totul altceva. Desigur, e vorba de lipsa de adaptare a sistemului de educaţie la realităţile pieţei muncii, dar statul nu prea ştie de aşa ceva. Ţi-a dat bani? Nu te-ai angajat pe un post conform cu spoiala de pregătire primită în şcoala profesională? Atunci eşti bun de plată…

Oricum, statul va avea ocazia să spună că te-a ajutat şi că doar tu eşti de vină pentru că n-ai reuşit să profiţi de pomana oferită.

Din păcate în România nimic din ceea ce-ţi oferă statul nu e gratis. Dimpotrivă, costă chiar mai mult decât dacă te împrumuţi din bancă… Granturi pentru dezvoltare personală? Accesaţi-le dacă vă puteţi permite…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *