Profesorii nu ar trebui să fie numiţi preşedinţi de secţie de vot

Articolul nu are nicio legătură cu politica, e doar un punct de vedere personal, dar fiecare poate să tragă concluzia care-l avantajează. Trăim într-o ţară liberă în care fiecare om are dreptul la o părere. Iar eu unul, recunosc, am cam început să abuzez de privilegiul ăsta. Prea mult timp am tăcut şi am tremurat la gândul că cineva – un binevoitor de cancelarie, poate cel mai bun prieten – va trânti un raport la Securitate. raport care-mi va aduce o invitaţie într-un loc dătător de fiori şi nu numai.

Ieri am muncit. Încă de la ora şapte dimineaţa, pentru că aşa e programul. Dar ieri a fost prima zi de după un scrutin de vot în care am mai marcat un motiv pentru care nu-mi pare rău că am plecat de la catedră.

De regulă, programul meu de luni (vorbesc de perioada când eram profesor) începea mai târziu. Fie lucram cu clasele de după amiaza, fie aveam ore de pe la 10 – 12. Acesta era programul meu obişnuit. Însă atunci când aveau loc scrutinuri de vot lucrurile se schimbau niţel. Încă de vineri sau chiar de joi, eram chemat la direcţiune.

-Ştiţi, doamna X-escu, domnul Y-escu sunt preşedinţi de comisie de vot…

Prima dată – se întâmpla prin anii ’90 am fost suficient de idiot să întreb:

-Şi care e problema mea?

Răspunsul a venit prompt:

-Păi a doua zi au ore de la opt şi… Şi fac noapte albă, după o zi epuizantă. Trebuie să se ducă să predea voturile şi procesele verbale… Nu o să poată ajunge la program, aşa că vă rog să le ţineţi orele dumneavoastră.

Evident, m-am cam revoltat. Dar, de vreme ce nu eram titular, nu-mi puteam permite să spun ce aveam pe suflet. Cum, frate, să vin eu şi să ţin orele unui coleg care, să avem iertare, s-a dus să facă un ban grămadă? Pentru că de asta s-a înscris ca preşedinte de secţie, să facă un ban. Asta nu însemna că pierdea banii pentru orele de la şcoală deşi, nici măcar la nivel teoretic, un profesor preşedinte de secţie nu putea fi prezent şi la ore, şi la dus sacii cu voturi. Sau, dacă, totuşi, reuşeau să termine predatul voturilor (şi ce se mai predă, pentru că nu am de unde să ştiu exact cum stă treaba), nu veneau la şcoală, ci se retrăgeau acasă la somnic. Zi epuizantă, noapte albă…

Timpul trece, leafa merge. Pentru unii merge de două ori mai bine. Bani şi de la comisie, bani şi de la Ministerul Educaţiei.

La fiecare scrutin mi-am suplinit colegii. Mai degrabă de nevoie decât de voie. Asta pentru că nu mi se părea corect ca eu, care nu aveam ore, să-mi rup din timpul meu şi să le suplinesc munca în condiţiile în care timpul lor “de lucru” era plătit dublu. Iar “fericiţii” nu mi-au spus măcar o dacă “Mulţumesc!”. Sau să dea o cafea. Nu sunt ciubucar, detest “cafeismele” dar vorbesc de gest. Şi, desigur, nimeni nu m-a considerat suficient de important să mă roage personal să-i ţin orele; se mergea cu ordin de la direcţiune.

Dacă aveam ore de la opt, cică era mai simplu:

-Aveţi grijă şi de copiii doamnei sau domnului care e preşedinte de comisie…

Păi da, că tot eram prin şcoală… Ar fi fost şi păcat să-mi risipesc talentul pedagogic doar cu orele mele.

Uneori trebuia să le ţin preşedinţilor şi orele de marţi. Pentru că erau oameni obosiţi, trebuiau să se refacă de pe urma efortului. Şi să-şi numere banii, desigur…

Ieri am muncit. De la şapte, cum spuneam. Dar mi-am făcut treaba mea, nu pe a colegilor plecaţi să se căpătuiască. Sincer, aşa îi consider pe cei care se înscriu ca preşedinţi de secţie de votare deşi ştiu foarte bine că a doua zi după scrutin nu vor fi prezenţi la ore. Până la urmă e vorba despre ceea ce eşti. Eşti profesor, te comporţi ca atare. Sau măcar rogi pe cineva să-ţi ţină orele, plăteşti dacă e cazul, pentru că ai de unde. Dar nu vorbeşti cu directorul şi-i indici cine ar putea să-ţi suplinească lipsa de la catedră.

Te consideri cu adevărat profesor? Comportă-te ca atare.

P. S. Câţi dintre cei care citesc au suplinit lipsa preşedinţilor secţiilor de vot? Sau câţi aţi fost preşedinţi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *