Abuzuri în Educaţie. Profesorii obligaţi să îşi asume finalizarea cursurilor CRED

La puţin timp după ce am renunţat la catedră mi-am dat seama că îmi lipseşte ceva. Deşi nu credeam că e posibil să mi se întâmple, am simţit pe propria piele ce înseamnă depresia post-catedră, dar nu despre asta este vorba. Am simţit că-mi lipsesc cursurile de perfecţionare.

Da, vorbesc despre acele cursuri de formare – cele mai multe inutile, lipsite de sens şi finalitate – care mi-au mâncat zilele. Sper că se simte sarcasmul când vorbesc cât de mult am simţit lipsa acelor cursuri… Am simţit lipsa orelor de curs, mi-a fost dor de elevi – nu de toţi, evident – am simţit lipsa colegilor (selectiv). În primul an am resimţit din plin lipsa vacanţei de vară dar… Dar nici măcar o singură clipă nu mi-au lipsit cursurile de perfecţionare. Am depăşit momentul fără niciun fel de regrete.

Cu rare excepţii, cursurile de formare s-au rezumat la citire explicativă. Practic, activitatea de formare s-a rezumat la o sală de curs în care exista obligatoriu un retroproiector. Dacă nu era exista în dotarea şcolii, era adus de responsabilii cu formarea. Obligatoriu, dar absolut obligatoriu indivizii erau dotaţi cu câte un laptop. Care era conectat la retroproiector şi urma citirea explicativă. Adesea nici măcar despre aşa ceva nu era vorba, formatorii citeau textul cu intonaţia şi dedicaţia unui elev de clasa a III-a.

Citeau vreo oră, două şi gata activitatea de formare. Principala grijă a responsabililor era să se semneze maldărul de hârtii şi să li se facă evaluarea activităţii. Recunosc, de cele mai multe ori am dat cinci stele. Mă dădeam şi eu cu lumea, să nu supăr pe unul, pe altul… Chestie de supravieţuire în sistem. Dar s-a terminat.

Am terminat-o cu sistemul de învăţământ însă am păstrat legătura cu mulţi dintre foştii colegi şi elevi. Oameni minunaţi, o spun fără niciun fel de ironie. Şi de la ei aflu ce se mai întâmplă în sistem.

Zilele trecute, un fost coleg mi-a arătat o declaraţie care trebuie pusă la dosarul celor ce se vor implica în cursurile CRED. Nu e vorba de niciun fel de credinţă la mijloc; pur şi simplu e un acronim care dă bine. “Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi”. Îmi place cum sună treaba cu relevant. Şi de ce nu s-au stricat şi două iniţiale şi “pentru toţi”? CREDPT… Ce mare schimbare? Până la urmă tot despre citire explicativă este vorba.

Însă nu denumirea setului de cursuri e problema. Problema apare undeva la finalul Declaraţiei de la dosar. Declaraţie care te cam duce cu gândul la Poliţie. Pe mine m-a dus cu gândul la perioada comunistă; credeam că numai pe atunci existau declaraţii-angajament.

Astel, la finalul declaraţiei există o frază numai bună să mă vindece de eventualelele gânduri de a reveni la catedră. Cursantul declară pe propria răspundere că îşi asumă finalizarea activităţilor din cadrul programului de formare de tip blended-learning.

O prevedere dicatorială, care nu are nimic în comun cu democraţia şi bunul simţ. Odată ce şi-a dat acordul de a participa la cursurile din programul CRED profesorii devin cumva proprietatea organizatorilor. O practică ilegală şi lipsită de moralitate, dacă interesează pe cineva părerea subsemnatului.

Cum adică să îţi asumi finalizarea cursurilor? De unde şi până unde prevederi de genul ăsta într-un dosar de înscriere la un curs de citire explicativă?

Să prespunem că nu-ţi place cursul… E foarte probabil, te înscrii la CRED cu nişte aşteptări şi-ţi dai seama că e pierdere de timp. Şi în cazul ăsta renunţi. Firesc şi normal. Nu sunt atâţia studenţi care renunţă la facultate? De ce să nu poţi renunţa şi la un curs de pe urma căruia nu te alegi decât cu nişte puncte. Poate că ai suficiente puncte şi credite pentru anul care urmează. Unii dintre colegi au spus că, de fapt, au fost înscrişi la grămadă la activităţile CRED. Nu a interesat pe nimeni că au sau nu puncte. Vorbim de abuz? Normal.

Ca profesor ai dreptul la un minim respect. Nu există un statut al cadrului didactic, dar există legi care vorbesc despre abuz. Te poţi înscrie la curs, e dreptul tău, dar dacă nu-ţi place, de ce să fii obligat să îl finalizezi? De ce să pierzi timpul numai pentru ca formatorii să-şi poată încasa lefurile? Pentru că e vorba de ceva timp de pierdut, peste suta de ore în activităţi care, până la urmă, nu vor însemna decât timp pierdut. Practic, doar o instanţă judecătorească te poate obliga să urmezi nişte cursuri. Ori profesorii nu sunt infractori. Au trecut printr-o facultate, au făcut o mulţime de cursuri, s-au perfecţionat singuri cel mai adesea. Cum are cineva tupeul de a-i condamna pe profesori să finalizeze nişte cursuri care se pot dovedi insipide şi inutile? Ca individ trebuie să ai libertatea de a alege, libertatea de a spune nu. Nu-ţi place te retragi şi gata, care e problema?

Se pare că cei care învârt hârtii pe la minister s-au prins de figură. Mulţi profesori au renunţat la cursuri pentru că… Nu contează de ce au renunţat; nu e cazul să ofere explicaţii. Sunt maturi, au suficient discernământ încât să decidă dacă un anume curs le este sau nu necesar. Şi pot decide asta şi după ce a început cursul. De ce să fie doar vina profesorilor că un curs este insipid? De ce nu e şi vina formatorilor? De ce să fie obligat cineva să finalizeze un curs de care poate că nu are nevoie? Dacă omul pleacă din sistem, e obligat să termine cursul? Dacă pleacă să lucreze în alt judeţ? Dacă iese la pensie sau poate că îşi ia pretransfer într-o lume mai bună? E obligat să termine cursul respectiv?

Vorbim de abuz. De abuz şi lipsă de respect pentru cadrul didactic. Care începe să fie considerat un soi de marfă lipsită de sentimente, nimic mai mult.

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *