Virtualii profesori, la fel ca şi elevii

Ţin să precizez încă de la început că nu am participat niciodată în calitate de supraveghetor la examenul de Titularizare. Nici în calitate de candidat nu m-am prea înghesuit, prin urmare n-am fost martor direct la întâmplările înşirate mai jos. Însă pot spune că mi-au fost relatate de persoane de încredere. Pe de altă parte, am trăit prea mult timp printre profesori. Şi am văzut şi auzit multe.

Marele adevăr e că mulţi dintre cei care visează să ajungă profesori nu numai că nu au chemarea necesară pentru această meserie, dar adesea nu fac nicio strădanie în această direcţie. Unii deţin calităţile necesare unui dascăl, dar, să fim realişti, nimeni nu s-a născut profesor. E nevoie de multă muncă şi, mai ales, dăruire şi implicare.

Unora le lipsesc multe. Există şi din cei total lipsiţi de calităţi. Despre ei doresc să scriu câteva cuvinte. Despre ei şi despre faptul că sistemul îi acceptă adesea la catedră. Pentru că nu există niciun fel de mecanism de selecţie al celor care au dreptul de a susţine examenul de titularizare. Dacă individul are diplomă de licenţă şi a absolvit Modulul – cei care lucrează în învăţământ ştiu despre ce Modul este vorba – are tot dreptul să se înscrie la examen. Dacă-l promovează, atunci are şi toate şansele să iasă la pensie din învăţământ.

Există, desigur, un aviz psihologic, dar să fim serioşi, ştiţi pe cineva care n-a reuşit să se încrie la Titularizare din cauză că nu a primit avizul specialistului? Eu unul nu am cunoscut pe nimeni care să fi ratat accesul în învăţământ din cauza avizului psihologic. De fapt – de ce să nu recunosc? – am avut parte de colegi care aveau probleme serioase la mansardă. Şi, cu toate acestea, în fiecare toamnă primeau “Apt psihologic” deşi numai întregi la minte nu erau.

Revenind la titularizare… Un coleg mai în vârstă, care a cam servit la examenele de titularizare în calitate de supraveghetor, mi-a spus nişte poveşti incredibile.

“Nu ai idee cât de fixişti sunt unii dintre cei care vor să ajungă profesori. Pur şi simplu oamenii ăia nu ştiu decât ceea ce ştiu ei. Adesea este mai dificil să te faci înteles de unii dintre virtualii profesori decât de către elevi. Copiii au o scuză; sunt copii, stau mai prost la capitolele atenţie şi experienţă de viaţă. Dar când vine vorba de unul care se crede dascăl e de-a dreptul iritant să-i repeţi un lucru de zece ori şi el să nu priceapă.

Odată am avut de-a face cu un individ care nu înţelegea în ruptul capului că teza se scrie doar cu pix sau stilou de culoare albastră. El ştia una şi bunpâă. Că scrie mai frumos cu cerneală neagră. Şi, totuşi, nu se poate să se facă o excepţie în cazul lui? Că el oricum are numai pix de culoare neagră”

Greu de crezut? Prima dată când un elev s-a prezentat la simulare cu pix de culoare neagră i l-am aruncat la gunoi. Când i-am cerut explicaţii mi-a spus că nu i-a spus nimeni despre faptul că tezele se scriu doar cu cerneală albastră.

Într-un an, o domnişoară a reuşit să exaspereze pe toată lumea. Din două în două minute întreba dacă a scris bine. Au ajuns să se roage candidaţii de ea să iasă afară pentru că deranja. În alt an, o altă fată mă tot chema din două în două minute să mă întrebe dacă este bine cum a scris. I-am explicat de fiecare dată că nu e legal ceea ce face. Ca şi cum aş fi vorbit la pereţi“.

Bănuiesc că aţi avut de-a face cel puţin o dată în viaţă (mult mai probabil de zece ori pe săptămână în perioada de activitate la clasă) cu genul de elev care reuşeşte să dinamiteze atmosfera. Nu în sensul bun, desigur. Sau cu elevul excesiv de pedant şi grijuliu care te tot întreabă dacă este bun.

Nu ai idee câţi dintre candidaţi nu sunt în stare să-şi scrie corect numele pe teză. Strică cu nemiluita foi de examen. Le spui să nu îngroaşe literele. Ghici ce fac? Le spui că ceea ce au greşit se taie cu o linie orizontală. E greu să-ţi imaginezi ce “porci” pot să facă unii. Cei mai rezonabili taie cu două-trei linii oblice şi eventual mai pun şi în paranteze. Când le atragi atenţia că este incorect cum procedează primeşti răspunsuri halucinante de genul “Eu aşa ştiu să fac”. Încerci să le explici. Degeaba… Aşa ştiu ei să facă, aşa fac “.

Şi ne mai plângem de elevi… Să ne gîndim că, în cazurile relatate mai sus, era vorba despre absolvenţi de facultate. Oameni care au pretenţii şi de la care poţi avea pretenţii. Adulţi care, înainte de începerea examenului, sunt instruţi cu privire la modul de susţinere al acestuia. Semnează un proces verbal pe tema asta… Şi nu sunt capabili să urmeze câteva instrucţiuni simple, care se aplică, de regulă, tuturor examenelor. Practic, se întâlnesc cu această metodologie încă din clasele mici şi, cu toate acestee, nu sunt capabili să o asimileze. Nu sunt capabili să înveţe ceva nou sau să se adapteze.

Odată un deştept a completat foaia de examen după un şablon propriu. Se vedea de la o poştă că omul e tipicar. L-am convins că nu e bine, că felul în care aranjase textul în pagină putea fi interpretat ca semn, prin urmare avea şanse ca lucrarea să fie anulată. Nu e bine? Nu… Atunci copiez, că regulamentul îmi permite. Şi a copiat. Exact după acelaşi şablon, fără să respecte nici măcar una dintre regulile pentru care semnase pe procesul verbal înainte de examen”.

Vi se par cunoscute astfel de apucături? Se crede că sunt monopolizate de elevi. Nimic mai fals; mulţi dintre cei care vor să devină profesori sunt chiar mai răi decât copiii la acest capitol. Ei nu au nicio scuză, mai ales pentru că se laudă cu studiile superioare. Din fericire, nu toţi ajung la catedră. Din păcate unii ajung să predea. Nu neapărat ca titulari, dar ajung să predea. Unii ajung titulari şi nu se opresc aici. Ajung şi directori, metodişti, inspectori…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *