Băi idioţilor, chiar nu aveţi milă de copii?


Da, despre asta vorbim. Despre nişte idioţi care au distrus sistemul de învăţământ şi, cu toate acestea, au pretenţia că reprezintă tratamentul pentru boala de care suferă Educaţia. Cum să fii tratamentul în condiţiile în care tu eşti, de fapt, boala?

Iniţial mi-am propus să nu jignesc pe nimeni şi să folosesc un termen de adresare ceva mai moale. Dar mi s-a părut că a spune „băi nepricepuţilor” reprezintă o slăbiciune din partea mea. Să le spui nepricepuţi este prea puţin. Nici să-i cataloghezi drept idioţi nu e de ajuns. Pentru că nu sunt doar idioţi, sunt şi inconştienţi, lipsiţi total de simţul realităţii şi de ce mai este nevoie pentru a asigura o Educaţie de calitate.

E trist că într-o ţară în care atât preşedintele în exerciţiu şi, foarte probabil, viitorul preşedinte şi premierul sunt foşti profesori, s-a ajuns la o asemenea bătaie de joc faţă de Educaţie. Până acum am spera că vina pentru dezastru aparţine unora care habar nu au de realităţile sistemului, care au luat măsuri după ureche fără să cunoască ce anume se întâmplă în şcolile din România. Din păcate, se pare că nici când preşedintele şi premierul sunt foşti profesori Educaţia nu are nicio şansă şi a fost abandonată pe mâinile unor cretini care nu mai ştiu cum să distrugă nu numai sistemul, ci mai ales elevii.

Pentru că elevul nu se mai găseşte de multă vreme în centrul atenţiei sistemului de învăţământ. Pe nimeni nu mai interesează nevoile acestuia. Tot ceea ce se anunţă cu pompă a fi reformă în învăţământ sfârşeşte prin a demonstra că se poate şi mai rău.

Introducerea noului cadru la învăţământul prima şi gimnaziu a fost privită cu speranţă atât de profesorii responsabili cât şi de părinţi şi elevi. Se vorbea mult despre aerisirea programelor cadru, despre reducerea numărului de ore, despre a face viaţa elevului suportabilă.

În realitate, numărul de ore a crescut, programele şcolare au devenit şi mai încărcate. Decât aşa reformă, mai bine lipsă.

Băi idioţilor, voi sunteţi conştient că pentru majoritatea elevilor şcoala a devenit o cruntă povară? La ce anume v-aţi gîndit în momentul în care aţi decis să creşteţi numărul de ore la gimnaziu. Sunteţi conştieţi că elevii de clasa a VII-a, prima generaţie cu clasa pregătitoare, au mai multe ore decât colegii de clasa a VIII-a? Programa prevede între 31 şi 33 de ore la clasa a VII-a. Câte şase, şapte ore pe zi. Cel puţin o zi pe săptămână un elev de clasa a VII-a are şapte ore.

Idioţilor, voi v-aţi gândit măcar o clipă că elevul respectiv mai are dreptul şi la puţină copilărie? V-a trecut oare vreodată prin minţile alea cretine faptul că programul unui elev nu e format doar din orele de la şcoală? Un elev mai are de făcut şi teme; cel mai adesea copiii sunt nevoiţi să dedice temelor de la română şi matematică sensibil mai mult timp decât studiază respectivele materii la şcoală.

Poate mai sunt necesare şi ceva meditaţii. Nu neapărat pentru că părinţii vor să-şi vadă odraslele doxa de  carte, dar poate că unii dintre profesori nu-şi fac treaba. Şi atunci, ca părinte, cauţi soluţii. Şi le găseşti, că nu ai încotro. Cel mai adesea se cheamă Meditaţii. Preşedintele Iohannis ştie despre ce vorbesc. Dăncilă poate că nu, deşi ar trebui să ştie. Nu de alta, dar e genul de profesor din cauza căruia ajungi să soliciţi serviciile unui meditator.

Peste treizeci de ore la şcoală. Teme şi meditaţii… Activităţi extraşcolare şi extracurriculare. Programe de voluntariat. Mai adăugăm timpul necesar pentru deplasarea de acasă la şcoală şi retur. Chiar dacă stai aproape de şcoală, se adună ceva ore. La cei care stau mai departe se contabilizează ceva timp. Se cere de la elev să lectureze, să citească rafturi de bibliotecă şi toată lumea se plânge că elevul nu citeşte.

Lejer, ajungem la concluzia că programul unui elev este mai încărcat decât al unui adult care lucrează cu normă întreagă şi prestează şi ore suplimentare.

Când mai are timp copilul să fie copil? I se pun în cârcă atâtea şi nimeni nu-l întreabă cum se simte, dacă poate face faţă unui asemenea abuz. Ca părinte nu ai voie să-ţi abuzezi copilul. Şi când spun asta nu mă refer la cafteala părintească, atât de obişnuită acum ceva decenii, ci la faptul că-i dai să facă ceva, o treabă pe care autorităţile o pot considera muncă. Dacă-ţi pui odrasla la treabă o abuzezi. Nu ar trebui să faci asta pentru că se ocupă statul român. Acel stat român care ne abuzează pe toţi, dar în special pe copii.

Programa şcolară actuală este un abuz. Programul şcolar al copiilor este, de asemenea, un abuz. Practic, sistemul  public de învăţământ ne-a confiscat copiii şi-i obligă să suporte rigorile unui program căruianici adulţii nu-i pot face faţă. Încercaţi să staţi şase-şapte ore în bancă, cu ochii la tablă, scriind după dictare sau ascultând explicaţii anemice şi o să înţelegeţi ce vreau să spun.

Şi asta se întâmplă din cauză că Ministerul Educaţiei este populat doar cu idioţi care n-au intrat în viaţa lor într-o şcoală cu catalogul în mână, care nu au educat pe nimeni nici măcar la nivel teoretic.

Băi idioţilor, chiar nu vă e ruşine să vă consideraţi promotorii reformei în Educaţie? Chiar nu vedeţi ce dezastru aţi produs? Marş la lada de gunoi a istoriei, acolo unde vă este locul.

E clar că nu ştiţi ce înseamnă reformă, nu ştiţi ce înseamnă să fii elev sau profesor. Lăsaţi-i pe alţii să se ocupe de reformă adevărată până nu este prea târziu.



About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *