Monica Anisie a pierdut banii Educaţiei

Acum câteva zile am scris un articol privitor la lipsa de pricepere a ministrului Educaţiei, doamna Monica Anisie. Prilej pentru simpantizanţii acestei doamne pentru a mă acuza că sunt tendenţios.  Chiar aşa să fie?

 Nu am avut aşteptări de la Monica Anisie şi, până acum, aceasta s-a ferit să mă dezamăgească. La puţin timp după ce a fost instalată pe post, a declarat că, pentru moment, ar fi inutil dacă i s-ar acorda 6% pentru Educaţie. Cică nu are cum cheltui banii pe structura actuală; e nevoie de tot felul de proiecte care, la drept vorbind, nu prea au treabă cu calitatea în Educaţie, ci mai degrabă cu afaceri grase puse la dispoziţia clientelei de partid.

Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, la scurt timp după ce a declarat că nu-i trebuie bani – bani cu care, totuşi, se puteau face foarte multe – Anisie a reuşit să demonstreze încă odată că e ministru doar cu numele.

Astfel, pe 26 noiembrie, Ministerul Educaţiei a pierdut prin proiectul de rectificare bugetară, peste două miliarde de lei. Asta în condiţiile în care, cu doar o săptămână în urmă, Monica Anisie a declarat că a cerut 1% în plus pentru Educaţie. A cerut sau nu, asta e deocamdată greu de dovedit. Dar cert este că Educaţia a pierdut bani şi a ajuns să primească doar 2,7% din PIB, deşi legea spune clar că pentru sistemul naţional de învăţământ trebuie repartizat 6%.

Practic, încă de la începutul mandatului doamnei Anisie în fruntea ministerului, Educaţia a pierdut mai mult de dublu decât la prima rectificare efectuată de Guvernul Dăncilă. Încurajator, nu? Treaba aia cu „România Educată” începe să sune tot mai lipsit de acoperire. Pentru că nu poţi educa în lipsa resurselor necesare. Indiferent cât de dedicat este un cadru didactic, cât de mult se implică, nu poate obţine rezultate fără material didactic. Iar Ministerul Educaţiei nu alocă bani pentru materiale didactice. Nici măcar pentru copiatoare sau pentru consumabile. Câţi dintre profesori se pot lăuda că nu cumpără topuri întregi de hârtie sau alte materiale didactice pe banii proprii? Prea puţini.

Ministrul a pierdut două miliarde. Asta s-a întâmplat. Nu a reuşit să se impună, nu a reuşit să convingă. A cerut 1% în plus – când, de fapt, avea datoria de a solicita peste 3%, conform legii – şi a primit rectificare negativă. Nu a invocat nici măcar legea care precizează cât anume trebuie să reprezinte bugetul Educaţiei raportat la PIB. Nu a făcut nimic.

Mai apoi au apărut precizări de genul că banii restraşi de la Educaţie erau pentru un proiect drag Ecaterinei Andronescu, ceva legat de tablete şi table inteligente. Cu alte cuvinte, e un proiect pesedist şi, prin urmare, nu merită pus în practică. Ceva explicaţii legate de fondurile europene şi bâlbe. De cealaltă parte a baricadei Andronescu spune că nu e nimic în neregulă cu proiectul ei, că totul era aprobat şi, prin urmare, banii trebuiau cheltuiţi. Nu se va mai întâmpla aşa ceva.

Monica Anisie a dovedit că implicarea îi cam este străină. E mult mai comod să spui că eşti ministrul Educaţiei decât să fii ministrul Educaţiei. A anunţat că vrea 1%  în plus dar, atunci când partidul a decis, a acţionat în consecinţă şi a pierdut două miliarde. Nu a protestat nici măcar de formă.

Şi, datorită unor astfel de miniştri, Educaţia va rămâne Cenuşăreasa bugetului. Pariu că la următoarea rectificare Educaţia va fi din nou sacrificată?

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *