Oficialii ministerului nu ştiu care e diferenţa între „suplinitor” şi „ore suplinite”

Situaţia de la Educaţie e din ce în ce mai disperată. Deşi cu puţine zile înainte de preluarea mandatului ministrul Monica Anisie se lăuda că provine din sistem şi ştie care sunt problemele cu care se confruntă Educaţia, nu i-a luat foarte mult timp să se răzgândească şi să afirme că încă nu ştie care sunt problemele. Pentru asta a cerut timp pentru analize, pentru cercetări. Cu alte cuvinte, motive pentru a trage de timp.

Iar proporţiile dezastrului sunt din ce în ce mai mari. În mai puţin de o lună, bugetul Educaţiei a fost redus cu două miliarde. Asta după ce ministrul Anisie s-a lăudat că nu are ce face cu 6% dn PIB. Iar acum asupra miilor de cadre didactice planează nesiguranţa locului de muncă.

Conform legii, numărul de ore va fi redus la fiecare ciclu de învăţământ. E firesc să scadă numărul de ore, elevii din România petrec cel mai mult timp în sălile de clasă comparativ cu alte state ale Uniunii Europene. Însă modul în care Ministerul înţelege să facă reducerea de ore e absolut condamnabil.

În mod normal, ar trebui să se pornească de la reducerea programelor şcolare şi mai apoi să se facă reducerea numărului de ore. Ori, de vreme ce trăim în România, se va proceda taman invers. Întâi reducem numărul de ore şi pe urmă vedem dacă mai umblăm şi la programă. Explicaţia oficială? Programele şcolare nu se pot schimba după ureche. E nevoie de studii de impact, de consultări publice. E treabă serioasă.

Nu la fel s-a procedat şi când a fost vorba de tăiat ore.

Grav e însă faptul că Ministerul se fereşte să ofere date oficiale privind tăierile de ore. Acum câteva zile pe net a început să circule un document cu noua programă cadru la gimnaziu şi liceu care a produs panică în special printre profesorii de istorie, în condiţiile în care Istoria nu mai apărea pe lista materiilor predate. Monica Anisie s-a grăbit să dezmintă, dar nu a oferit şi un punct de vedere oficial. Măcar să ştie profesorii dacă e cazul sau nu să-şi facă bagajele. Pentru că dacă ştii cu un an mai devreme că o să zbori din sistem măcar ai timp să cauţi un loc de muncă. Poate că nu e ceea ce vrei, dar măcar ai ocazia să găseşti ceva mai aproape de aspiraţiile tale şi nu vei fi nevoit să te angajezi gunoier sau salahor pentru că pe data de 31 august ţi se spune că de la 1 septembrie nu mai e nevoie de serviciile tale.

Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, amatorismul celor de la Ministerul Educaţiei a atins cote epice. Astfel, voci mai mult sau mai puţin oficiale încearcă să-i linişteasă pe profesori. Doar suplinitorii vor pleca din sistem. Chiar aşa să fie? Dacă toţi profesorii care predau o anume disciplină sunt titulari ce facem? Nu mai reducem ore la disciplina respectivă? Sau dacă la o altă disciplină de studiu nu sunt decât foarte puţini titulari (să presupunem că e vobra de latină; eu unul nu am cunoscut în viaţa mea un profesor de latină care să se laude că este titular) o eliminăm? Aşa, pur şi simplu, deşi e posibil ca acea materie să reprezinte ceva în procesul instructiv-educativ?

Dar, dacă ascultăm cu atenţie, observăm că geniile ministerului nu sunt capabile să facă diferenţa între „suplinitor necalificat” şi „suplinitor calificat”. Nu blamez pe cei care nu sunt calificaţi şi, totuşi, lucrează în învăţământ. Prezenţa lor la catedră se datorează faptului că nu sunt destui profesori calificaţi pentru o anume disciplină sau profesorii calificaţi nu vor să facă naveta în nu ştiu ce colţ de judeţ. Prin urmare, cineva trebuie să predea şi acolo, aşa că intră în scenă suplinitorii necalificaţi. Am avut parte de suplinitori necalificaţi la catedră pe vremea când am fost elev şi pot spune că mulţi dintre ei erau mai implicaţi decât titularii, pentru care titulatura acţiona ca un soi de armură ce le asigura invulnerabilitatea. Erau titulari, nu-i mai interesa nimic. Nimeni nu-i putea da afară, aşa că profitau la maxim de statut.

Însă suplinitorul calificat nu e chiar aşa dispensabil. Pentru că omul are facultate, are poate şi grade didactice şi tot ce-i mai trebuie numai că nu a reuşit să prindă titulatură. Şi nu din vina lui, ci pentru că nu mai există posturi titularizabile. Cunosc zeci de cazuti în care candidaţii pentru un post în învăţământ au luat note foarte mari, dar asta nu le-a adus şi râvnita titularizare. Şi, totuşi, continuă să predea, cel mai adesea la câteva şcoli pentru că altfel chiar nu se poate. Îi trimitem acasă doar pentru că nu sunt titulari?

Iar cei de la Ministerul Educaţiei nu ştiu nici măcar cum stă treaba cu orele suplinite şi suplinitorii. În opinia unora dintre cei care au pretenţia că nu doar ştiu problemele sistemului naţional de învăţământ, dar se şi pricep să le rezolve, suplinitorii şi orele suplinite reprezintă cam acelaşi lucru. Cică n-o să mai fie ore suplinite, aşa că nu pleacă nimeni acasă. Adică acele ore pe care unele cadre le predau peste catedră. Acum ceva ani existau, într-adevăr, mulţi profesori care se puteau lăuda cu ore suplinite, dar numărul lor s-a redus drastic. E firesc să deţii doar catedra şi să te ocupi de orele „legale”. Dar să spui că se va reduce numărul de ore suplinite şi că nu vor exista concedieri în sistem mi se pare o dovadă evidentă a faptului că oficialii nu cunosc nici pe departe realităţile de pe teren.

„Suplinitor” nu e totuna cu „necalificat”, la fel cum „orele suplinite” nu înseamnă deloc „suplinitor”. Cei care lucrează la catedră o ştiu foarte bine. Însă cei de la Minister au nevoie de precizări suplimentare.

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *