Grefieri contra profesori

Ţin să precizez din capul locului că nu am nimic împotriva grefierilor, absolut nimic. Dar de ceva zile au cam început să mă calce pe nervi şi asta datorită pensiilor speciale. După cum s-a putut constata, magistraţii ţin cu dinţii de pensiile speciale, în condiţiile în care dacă ar primi pensii conform contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale şi pensii – în concluzie, pensii mari, pentru că nici salariile actuale nu sunt de neglijat. Au salarii enorme care vor duce la pensii mari şi tot mai trag de treaba cu pensiile speciale.

Şi, de vreme ce magistraţii vor avea parte de asemenea beneficii, vor să-i tragă după ei şi pe grefieri. Şi la grefieri trebuie pensii speciale, pentru că dacă grefierul nu-şi face treaba se duce de râpă întregul act de justiţie. Cam asta încerca să sublinieze o doamnă judecător zilele trecute – i-am urmărit prestaţia la televizor. Dacă grefierul nu-şi face treaba, judecătorul devine obiect de mobilier.

Atunci când grefierii au protestat contra eliminării pensiilor speciale, unul dintre aceştia a încercat să justifice cererea – pe care personal o consider exagerată – cu chestii de genul:

-Muncim în praf, în condiţii de stres, în birouri neaerisite în care ne desfăşurăm activitatea câte patru-cinci oameni.

Cam atât despre motivele pentru care grefierii se simt îndreptăţiţi să primească pensii speciale. Praf, înghesuială, lipsă de aer. Şi stres.

Dacă un grefier are pretenţie la pensie specială pentru astfel de condiţii dificile, ce să mai spunem de cineva care lucrează în construcţii, unde înghiţitul de praf este la ordinea zilei? Dacă  e să ne legăm de înghesuială, ce spuneţi de condiţiile de lucru din fabricile de confecţii? Sau de amărâţii care trebuie să lucreze în complexele zootehnice?

Dar hai să ne raportăm la profesori – până la urmă blogul subsemnatului îi are în vedere pe truditorii de la catedră. Cât praf de cretă înghite un cadru didactic într-o zi? Dar într-un an? Cât praf de cretă îi ajunge în plămâni în vreo cincizeci de ani de activitate la catedră? Tot se vorbeşte de ridicarea vârstei de pensionare la şaptezeci de ani…

Despre înghesuială ce să mai spunem? Că în cele mai multe dintre clasele din România elevii dispun de mult mai puţin spaţiu şi volum de aer decât în puşcării?

Să amintesc de stres? Nu prea am auzit de grefieri care să şi-o fi luat peste ochi de la infractori, dar despre profesori bătuţi de părinţi sau chiar de elevi citesc în fiecare zi. Sau să spun câte ceva despre faptul că, în ultima vreme, rişti să te trezeşti în clasă cu ministra Anisie, însoţită de gaşca de televiziuni? Ăsta nu e stres?

Programul de lucru al unui grefier este de opt ore şi opt ore chiar asta înseamnă. Despre programul unui profesor puteţi citi aici.

În instanţă, dacă infractorul bâzâie sau o face pe-a interesantul, judecătorul are mijloacele necesare pentru a-l reduce la tăcere. În sala de clasă ce poţi să faci când, legal vorbind, nu ai voie să faci nimic? Nu ai voie să strigi, nu ai voie să ridici vocea măcar, nu ai voie să-i faci observaţie… Totul se rezumă la vorbă bună.

Profesorii vor trebui să iasă la pensie la şaptezeci de ani. Nu e doar un zvon, e certitudine. Deocamdată treaba asta cu şaptezeci de ani e opţională, dar în curând va deveni obligatorie. E primul pas, vorba preşedintelui, curând vor urma şi alţii. Cele mai mari pensii din învăţământ nu depăşesc o mie şase sute de lei. Care este pensia specială a unui magistrat? Care este pensia specială a unui grefier?

Ca de obicei, profesorii sunt consideraţi cantitate dispensabilă. Nici salarii şi nici pensii pe măsura eforturilor şi sacrificiilor.

About the author

Comments

  1. Cât munceşte un grefier? 8 ore? Ar vrea ei, chiar visează la asta. Da’ de la 7 jumate până la 23 parcă totuşi nu sunt 8 ore. Şi dacă nu mă crezi, poți întreba un profesor, de mate, la meditații 😉

  2. “Atatea enormități intr-un articol de cateva rânduri… Nici nu stiu cu ce sa incep, dar voi încerca sa acopăr toată plaja:

    1. Magistrații și grefierii nu au pensii speciale, ci de serviciu. Pensiile de serviciu sunt compuse din contribuția salariatului, la care se adauga o diferenta având caracter de compensație pt Interdicțiile și incompatibilitățile specifice profesiei. Ei nu cer aceste beneficii, ci le au deja, fiind prevazute in legile care reglementeaza profesia. Pardon, le aveau pana acum doua zile.

    2. Pensiile de serviciu n-au nicio treaba cu praful sau cu alte condiții improprii in care sunt nevoiți sa își desfășoare activitatea, ci sunt acordate cu titlu de compensație pt. faptul ca le este interzis sa desfășoare alte activități care sa le sporească veniturile și, implicit, sa le mărească cuantumul pensiei. Magistratul/grefierul nu da meditații (consultanta juridica), nu activează la Școala după școala (nu poate colabora cu alte entități, publice/private), nu realizează venituri din nicio alta sursa. Prin urmare, principiul contributivității este încălcat in cazul lor. Situația e simpla: câștigi mai mult, contribui mai mult, ai pensia mai mare. Când ti se interzice dr. de a câștiga mai mult, ti se interzice și dr. de a avea o pensie mai buna. De aici compensatia specifica interdicției.
    Toate drepturile banesti ale personalului din justitie sunt acoperite de sumele provenite din taxele judiciare de timbru și impozitul de aprox. jumătate din salariu (in care intra și sporurile), deci Justitia se tine singura d.p.d.v. al cheltuielilor.

    3. Referitor la nivelul de stres, aici am ras cu pofta! Sa pretinzi ca munca unui om care lucrează cu elevii e mai riscanta decât cea a unui om care lucrează cu infractorii, e jenant. Nu mai vorbim despre faptul ca-i o insulta la adresa elevilor.

    N-ati auzit Dvs. de grefieri agresati, deci nu exista, inteleg?!

    Care-s mijloacele necesare la îndemâna judecătorului? Cei doi agenți de paza de la penitenciar care însoțesc 5 persoane private de libertate? Cei doi jandarmi care trebuie sa păzească intrarea in instituție și 7 sali de judecată? Puterea legii? Condamnatii pe viata/la pedepse de 15-20-30 de ani cu siguranta sunt extrem de intimidați de faptul ca li se va mai adauga o condamnare pt o fapta de ultraj, care va intra in executarea pedepselor principale!

    App. de infracțiunile de audiență. Știți cine sunt martorii care dau cu subsemnatul pe la Parchet și se prezintă in fata instantei pt. a depune mărturie impotriva inculpatului? Grefierii!
    Dvs. de câte ori ati dat declarații impotriva unui interlop?

    Dvs. de câte ori ati fost nevoit sa stați in 10 mp cu persoane având TBC activ? Sau luați contact direct cu ei, in unitățile in care sunt deținuți și tratati? Cam ce mijloace ar avea la îndemâna in cazul asta, măscuța?

    Și dacă tot suntem la capitolul stres, cam cât stres îți poate produce o obligatie de diligența comparativ cu o obligatie de rezultat? Dacă nu obții un rezultat pozitiv in activitatea ta, care-i răspunderea? Atrage răspunderea disciplinara și fogurezi cu o sancțiune in ds. profesional? Atrage răspunderea civila și ești nevoit sa plătești daune? Se întocmește dosar penal pt. neglijenta in serviciu, abuz in funcție?

    4. Programul de lucru al grefierului este de 8 ore… O Doamne!!!
    Mergeti la orice instanța și consultați tabelul cu orele suplimentare aflat in grija jandarmilor care asigura paza instituției. Grefierii lucrează in medie 3-4h peste program, la care se adauga orele lucrate in weekend. Și n-am in vedere doar activitatea din sala de judecată, ci activitatea din birou.
    De ani de zile se cere normarea muncii și nu se dorește. Mai mult, orele suplimentare nu se platesc.

    Sunt multe de spus, as umple secțiunea comentarii…
    “Grefieri contra profesori”, intr-un univers paralel poate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *