Şcoală virtuală să fie, dar să fie pentru toată lumea

Starea de urgenţă se prelungeşte cu încă o lună. Mulţi români s-au înfuriat din cauza asta, însă ar trebui s-o lase mai moale cu spumele virtuale. Nu de alta, dar numai un naiv poate crede că o să scăpăm într-o lună. Şi nici n-o să vedem şcolile deschise la 15 mai.

Dacă aţi fost atenţi, Orban a spus ceva de “după 15 mai”. Evident, dacă va permite contextul sanitar. Mă îndoiesc că o să se întâmple asta, dar e mai diplomatic să spui că vom sta încă o lună în casă, în loc de trei. Peste o lună o să ni se spună că, de fapt, mai e nevoie de o lună şi tot aşa.

Nu contest măsurile. Nu sunt adeptul conspiraţiei. Unul dintre prietenii mei e internat la spital. Nepotul vecinului e şi el internat. Un văr plecat în străinătate nu mai răspunde de ceva vreme la telefon şi familia bănuieşte că din cauza covidului.

Şi sunt de acord că, psihologic şi pedagogic e mai indicat să procedezi astfel. E ca la şcoală. Dacă dai elevilor zece exerciţii odată, o să se plângă, dar dacă le dai câte cinci exerciţii în trei tranşe…

Însă, odată cu prelungirea stării de necesitate, au apărut problemele legate de încheierea anului şcola. Dacă va fi îngheţat? E corect să fie închiat numai cu o parte din materie predată şi două note?

Am mai scris; nu e firesc să îngheţăm anul şcolar. Să ne amintim că, ani de zile profesorii promovează clasa mii de elevi care nu ştiu să scrie. Nu analfabeţi funcţional, ci analfabeţi în adevăratul sens al cuvântului. Elevi care nu vin la şcoală cu lunile sunt promovaţi la insistenţele directorilor. De ce să nu fie promovaţi odată şi elevii silitori fără să vină la şcoală?

Dacă s-a practicat pentru loaze, de ce să nu se facă o excepţie şi pentru elevii silitori?

Deodamdată ministerul Educaţiei refuză să spună la ce soluţie s-a gândit. Se vorbeşte despre şcoală online după vacanţă. Atenţie, în măsura posibilităţilor.

Art. 78. – Pe durata stării de urgență, unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online. Derularea acestor activități, precum și modul de recuperare a elementelor care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării.”

Ministerul dispune, dar totul se realizează în măsura posibilităţilor. Care – de ce să nu fim obiectivi? – lipsesc aproape cu desăvârşire.

În Constituţie se vorbeşte despre acces egal la educaţie. Nu există aşa ceva. Pe tot cuprinsul ţării există zeci de mii de elevi care nu au acces la internet şi nu au nici calculatoare ori telefoane performante. Indiferent cât de mult se vor strădui cadrele didactice, nu vor reuşi să-i educe de la distanţă.

Şi nu vorbim numai de loaze; deşi mulţi care sunt străini de sistem au impresia că dacă faci parte dintr-o familie lipsită de posibilităţi, automat eşti pramatie. Vorbim de copii buni, de elevi silitori lipsiţi de mijloace.

Cu ei ce facem? Îi tratăm asemenea loazelor, adică ne bucurăm că nu-i avem la ore? Îi punem să înveţe din carte? Le dăm să conspecteze? Din păcate, încă există mulţi angajaţi în sistem care procedează astfel. Dar asta nu e şcoală. E bătaie de joc.

Cât timp ministerul nu poate asigura acces egal la educaţie tuturor copiilor, şcoala virtuală e doar o bătaie de joc. Avem nevoie de educaţie adevărată, nu de mimarea activităţii şi performanţei. Iar educaţia de calitate, inclusiv şcoala virtuală, presupune existenţa unei infrastructuri educaţionale competitive. Nu avem aşa ceva.

Şcoală virtuală? Să fie, dar să fie pentru toată lumea. Cât timp există şi un singur elev care nu poate avea acces la şcoala online, demersul ministerului poate fi catalogat drept eşec.

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *