De ce părinţii nu vor cumpăra tablete, în ciuda ordinului ministrului Educaţiei

Monica Anisie a reuşit de departe să-l depăşească pe Genunche în topul incompetenţei. Posibil să o fi depăşit şi pe Ecaterina Andronescu, care i-a pasat lopata.

„Părintele (…) are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a asigura accesul și participarea preșcolarului sau elevului la activitățile de învățare online organizate de unitatea de învățământ” – aprilie 2020, Monica Anisie, ministru al Educației, guvern PNL.

Nu e o simplă afirmaţie, e ordin de ministru. Adică mult mai grav. La un moment dat şi Genunche a comis-o. “În România, școala e gratuită. Plătește statul, plătesc părinții, dar copiii nu plătesc nimic”. Adică a spus o tâmpenie, dar cuvântul e cuvânt pe când ordinul de ministru e altceva.

O fi gratuit învăţământul în România, dar tot trebuie să-l plătească cineva. Ca profesor am plătit. Şcoala mi-a dat doar cretă, în rest… Ca părinte am plătit. Şi ca elev am plătit, deşi într-o altă epocă. Dar se pune şi asta.

Acum, Anisie vine cu tâmpenia supremă. Părinţii au obligaţia de a asigura accesul la şcoala virtuală. De parcă nu părinţii sunt cei care întreţin sistemul de educaţie. Pentru că din taxele părinţilor se plăteşte şcolarizarea gratuită.

Anisie a refuzat un buget mai generos pentru învăţământ. Nu avea ce face cu 6% din PIB. Chiar nu avea ce face? Putea să cumpere laptopuri la copii. Sau măcar tablete. Banii trebuiau utilizaţi pentru a asigura infrastructura pentru şcoala virtuală. Platforme şi calculatoare. Pregătire pentru cadrele didactice. Cursuri pentru elevi.

Se puteau face multe cu 6% din PIB, dar Anisie n-a avut nevoie. Acum cere bani de la părinţi. Nu ştiu la ce măsuri se expun părinţii care nu cumpără gadgeturi, dar ştiu altceva. Ştii că cei care nu au cumpărat până acum nu o vor face nici de acum încolo.

Pentru că a cumpăra telefon inteligent sau calculator nu e doar un act de voinţă. Mai e nevoie şi de putinţă. Adică de bani. Cei mai mulţi părinţi nu au aşa ceva. Nu au cumpărat până acum telefoane pentru că nu au cu ce.

Am cunoscut mulţi copii din familii nevoiaşe care aveau telefoane scumpe, ce depăşeau posibilităţile familiei. Părinţii au făcut mai mult decât era omeneşte posibil şi le-au cumpărat. Dar am cunoscut mulţi copii care nu aveau nici măcar o cărămidă de telefon. Părinţii nu aveau bani.

Majoritatea părinţilor cumpără gadgeturi pe care nu şi le permit. Se sacrifică, asta fac. Cei care nu cumpără nu-şi permit. Nu-şi permit nici să se sacrifice, de asta există copii care nu au telefoane şi legătură la net.

Aceşti părinţi nu vor cumpăra gadgeturi pentru că nu pot, chiar nu-şi permit. Mulţi sunt în şomaj tehnic sau nu lucrează deloc. Unii şi-au pierdut locurile de muncă. Sunt şi părinţi inconştienţi, care beau alocaţiile. Ăia nu cumpără nici să aibă bani.

Cum ne descurcăm cu ei? Cum îi ajută ministerul pe copiii ai căror părinţi nu-şi permit să cumpere tehnologie?

Anisie nu vrea să ştie. Ea semnează ordine de ministru. Gata, s-a spălat pe mâini de problemă. Mai rămâne să oblige cadrele didactice să rezolve problema.

Cine a avut de cumpărat laptopuri, tablete şi calculatoare, le-a cumpărat deja. Cu sau fără sprijin de la stat – vezi programul 200 Euro. Cine nu a cumpărat, nu va cumpăra nici de acum încolo. Mai ales că acum sunt probleme. Nu se mai găsesc camere web pe piaţă. Laptopuri da, dar foarte scumpe. Telefoanele şmechere la preţ accesibil au dispărut de mult.

O interesează pe Anisie? Normal că nu…

Din păcate, mulţi copii vor rămâne pe dinafara şcolii virtuale. Şi asta pentru că părinţii chiar nu pot să le ofere tehnologia necesară. Cu sau fără ordin de ministru.

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *