Ministerul Educaţiei continuă bătaia de joc la adresa dascălilor şi elevilor

Trăim vremuri atipice. Recunosc, este loc şi de mai rău. Bunicii şi unii dintre părinţii noştri au prins războiul, colectivizarea, abuzurile comunismului. Noi, de bine de rău, suntem siliţi să facem faţă unei pandemii fără precedent în istoria recentă.

Şi nici măcar nu e foarte dificil, dacă stăm şi ne gândim un pic. Ceva măsuri de distanţare socială, igienă cu care nu prea suntem obişnuiţi. Mască…

Nu e prea greu. Însă, cu toate acestea, Ministerul Educaţiei se comportă ca şi cum am fi în vreme de război. Mai sunt doar câteva zile până pe 14 septembrie, când copiii ar trebui să revină la şcoală. Spun “ar trebui” deoarece încă nu se ştie dacă, într-adevăr, şcolile se vor redeschide pe luni, 14 septembrie.

În spaţiul public se vorbeşte tot mai mult că revenirea elevilor la şcoală se va face pe 1 octombrie. În cele două săptămâni şi ceva din septembrie şcoala s-ar desfăşura on-line. Oficial, cică e vorba de o măsură de protecţie, un soi de carantină după terminarea vacanţei.

Neoficial?! Am lucrat prea mulţi ani în învăţământ pentru ca astfel de comunicate şi propuneri să mă mai poată duce de nas. Nu e vorba de grijă; e vorba de incompetenţă crasă. Incompetenţă şi lipsa resurselor financiare.

Poate că s-ar fi găsit banii necesari, dar o anume deşteaptă a considerat că nu e nevoie de alocarea procentului legal din PIB pentru învăţământ. Cică nu avea ce face cu banii pe structura actuală. Dar pe structura actuală ar avea ce face?

Evident, Monica Anisie nu e decât o marionetă, dar cât timp marioneta pretinde că e ministru nu e demnă de înţelegere şi milă. E vina ei că şcolile nu sunt pregătite pentru a-i primi pe elevi. Şi nu văd ce se poate face în cele două săptămâni şi trei zile în plus. Dacă nu s-a făcut nimic în cele şase luni de “vacanţă” a unităţilor şcolare, e clar să nu se poate face nimic în două săptămâni şi trei zile.

Practic, elevii sunt chemaţi la şcoli nepregătite pentru a face faţă răspândirii virusului. Preşedintele a spus că fiecare elev şi profesor trebuie să vină cu masca de acasă. Asta pentru că bugetul nu poate susţine cheltuiala. Vorbim de acelaşi buget care plăteşte pensii speciale şi salarii de milioane unor incapabili angajaţi la stat. Actualmente, ca angajat în privat, îmi vine să urlu de frustrare când ştiu unde se duc impozitele şi taxele plătite de mine.

În Moldova, la o săptămână după debutul anului şcolar, o sută douăzeci şi cinci de cadre didactice au fost depistate cu Covid şi două sute cincizeci au fost plasate în carantină. Asta în condiţiile în care Moldova are o populaţie mult mai mică şi ştiţi ce? Basarabenii chiar au pregătit şcolile pentru a face faţă pandemiei.

Basarabenii şi-au pregătit cadrele didactice şi pentru scenariul şcolii online, au asigurat infrastructura necesară. La noi… La noi, Ministerul nu a făcut nimic. Absolut nimic.

Elevii şi profesorii vor reveni în aceleaşi şcoli neigienizate, în clase suprapopulate şi fără măşti. Bugetul învăţământului nu permite achiziţia…

O să fie dezastru? Puţin spus. Şi pentru toate vina aparţine Ministerului…

About the author

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *