Monica Anisie se crede Spiru Haret sau Alexandru Ioan Cuza?

Cu ani în urmă, Spiru Haret, la acea dată ministru liberal al Educaţiunii şi Cultelor, a auzit că într-o anume şcoală de băieţi lucrurile nu merg chiar foarte bine. Prea multe reclamaţii, prea puţine rezultate pozitive. Şi Spiru şi-a dat seama că ceva nu e în regulă, astfel că s-a dus în vizită la şcoala respectivă. Privind pe geam într-una din clasele mai agitate a observat că cel de la catedră citea ceva în timp ce elevii îşi făceau de cap. Nu le prea putea reproşa nimeni asta cât timp profesorul, deşi prezent, era total absent.

Curios din fire, ministrul a intrat în clasă şi l-a surprins în flagrant pe profesor. Care studia pentru o carieră în drept şi cum nu se prea ajungea cu timpul… Încerca şi el să se descurce cum putea. În timpul orelor mai citea şi el câte ceva.

Continue reading “Monica Anisie se crede Spiru Haret sau Alexandru Ioan Cuza?”

Interesul elevilor sau interesul profesorilor?

Reducerea numărului de ore la gimnaziu şi la liceu a reuşit să încingă spiritele. Reducerea numărului de ore pentru ciclul primar nu prea interesează pe nimeni pentru că la clasele mici un post este egal cu o catedră la care se adaugă ceva mărunţiş pentru cadrele didactice care predau Educaţie Fizică şi Sport. Evident, o să se umble la aceste ore pentru că, de fapt, interesul principal nu este cel oficial; motivul adevărat pentru care s-a ajuns la reducerea orelor este legat, în principal, de bani. Statul vrea să cheltuie cât mai puţini bani pentru Educaţie şi, în condiţiile în care deficitul bugetar e din ce în ce mai greu de gestionat, s-a ajuns şi la această măsură.

O măsură despre care s-a tot vorbit, dar nimeni nu a îndrăznit să şi-o asume deoarece însemna renunţarea la voturile cadrelor didactice. Asta au văzut toţi guvernanţii în profesori; doar o masă de manevră electorală pe care au descosiderat-o mereu, considerând că profesorii ar trebui să se mulţumească doar cu simplul fapt că există un loc de muncă pentru ei.

Nu e chiar aşa; profesorii merită mult mai multă consideraţie pentru munca lor, dar dacă aşa au gândit guvernanţii…

Continue reading “Interesul elevilor sau interesul profesorilor?”

Profesori care ne fac de râs

Teoretic vorbind, în învăţământ ar trebui să găseşti numai oameni dedicaţi, oameni inteligenţi şi capabili, oameni care nu doar că ştiu pe ce lume trăiesc, dar sunt în stare să-i lumineze şi pe alţii. Pentru că de asta lucrează în învăţământ.

Treaba asta e la nivel teoretic. Cruda realitate arată cu totul altfel. Aşa că n-ar trebui să ne mirăm că, din punct de vedere al educaţiei, suntem la pământ. Am petrecut suficient de mulţi ani la catedră, aşa că am pretenţia că ştiu despre ce anume vorbesc. Practic,unele cancelariile din România au devenit un soi de depozite pentru imbecili şi ţicniţi.

Ceea ce şochează e că unii dintre aceşti neajutoraţi care ar trebui să-i lumineze pe alţii nici măcar nu fac efortul de a-şi ascunde prostia colosală. Şi nu vorbesc de colegii de cancelarie – pe ăştia nu-i poţi păcăli decât scurtă vreme – ci de lumea întreagă.

Continue reading “Profesori care ne fac de râs”

Monica Anisie NU ştie care sunt problemele Educaţiei

Ţin să precizez din capul locului că nu e vorba (doar) despre concluzia mea. Nici pe departe; Monica Anisie NU ŞTIE CARE SUNT PROBLEMELE EDUCAŢIEI.

De-abia numită ministru al Educaţiei Naţionale în guvernul lui Ludovic Orban, Monica Anisie a şi devenit – firesc, de altfel – ţinta întrebărilor jurnaliştilor. Adesea ziariştii sunt acuzaţi de reavoinţă, că sunt genul de lipitori interesaţi de bâlbe şi can-can-uri decât de declaraţii oneste şi ce anume presupun acestea. Pentru că normal  ar fi să ne intereseze mesajul transmis de guvernanţi şi nu bâlbele acestora. E cam greu, după perioada Dăncilă, dar aşa stau lucrurile într-o ţară normală.

Însă, în cazul Monicăi Anisie, nimeni nu s-a străduit să o plaseze într-o situaţie jenantă, ba dimpotrivă, şacalii de presă s-au dovedit a fi extrem de amabili şi plini de bun simţ. Astfel, Monica Anisie a trebuit să răspundă la întrebarea (citez din memorie):

-Care este prima problemă de care vă veţi ocupa ca ministru al Educaţiei?

Continue reading “Monica Anisie NU ştie care sunt problemele Educaţiei”

Impostorii din Inspectorate

În ultima vreme tot mai multe voci se declară în favoarea desfiinţării Inspectoratelor Şcolare, care sunt considerate perimate şi sursa tuturor relelor din sistem. Personal sunt de părere că problema este abordată oarecum greşit. Asta cel puţin din punctul de vedere a ceea ce urmează să înlocuiască Inspectoratele Şcolare.

Pentru că se s-a tot vehiculat ideea ca profesorii să fie angajaţi de către reprezentanţii comunităţii în care urmează să-şi desfăşoare activitatea. Şi asta presupune să susţii un concurs în cadrul căruia evaluatori vor fi primarul – chiar dacă prin ai săi reprezentanţi – consilieri locali şi cineva de pe la şcoală. Dacă cineva îşi imaginează că un astfel de concurs poate fi considerat onest şi corect înseamnă că nu a petrecut suficient de mult timp în învăţământ sau în România.

Continue reading “Impostorii din Inspectorate”

Monica Anisie, o altă denumire pentru Andronescu?

Mult timp am trăit cu convingerea că mai rău nu se poate. De fiecare dată când Ecaterina Andronescu a început un nou mandat la cârma Ministerului Educaţiei am crezut că s-a atins maximul posibil în materie de incompetenţă. Porecla de „Groparul Educaţiei” a fost primită justificat de către Andronescu, pentru că a făcut tot posibilul să o merite.

Cu toate acestea, de fiecare dată când are loc o nouă numire în fruntea Ministerului Educaţiei, ajung să mă refugiez în înţelepciunea populară şi să spun:

-Ba se poate…

Se poate şi mai rău decât cu Andronescu, deşi nu este de dorit. Asta ni s-a tot demonstrat în ultima vreme. Iar faptul că multă vreme nu a existat nici măcar ministru interimar la Educaţie nu trebuie considerat o nenorocire chiar atât de mare. A fost jenant, dar cel puţin nu s-au mai demarat reforme cu picioarele, numai bune să distrugă ceea ce mai e distrus.

Continue reading “Monica Anisie, o altă denumire pentru Andronescu?”

Profesorul – autoritate publică. Între utopie şi prostie

Se pare că cei care s-au adunat prin Parlament nu dorm tot timpul, uneori se mai şi trezesc. Şi când se trezesc depun proiecte de lege bazate pe ceea ce au visat cât timp au tras la aghioase. Să mai spună cineva că somnul la serviciu nu e benefic pentru activitatea parlamentară.

Astfel, din când în când se găseşte câte un deputat, senator sau câte un grup parlamentar care să depună câte un proiect de lege care, odată aprobat, i-ar transforma pe dascăli în autorităţi publice. Cică e nevoie de aşa ceva pentru că s-au înmulţit cazurile de agresiune împotriva profesorilor. În ultimul an circa şaptezeci de mii de cadre didactice au fost agresate, unele de faţă cu elevii.

Cifra este enormă şi se bazează pe raportările oficiale, dar ce ne facem cu cei care au fost agresaţi într-o formă sau alta şi au refuzat să reclame incidentul din motive pe care cei care lucrează la catedră le ştiu foarte bine. Pentru cei care nu ştiu cum stă treaba mă văd silit să detaliez puţin. Foarte adesea cadrele didactice nu reclamă faptul că au fost victimele unei agresiuni fizice, psihice sau verbale pentru că autorităţile statului nu iau niciun fel de măsuri care să descurajeze astfel de practici,  ba dimpotrivă. Cel mai adesea cei care agresează un profesor nici măcar nu sunt amendaţi şi, când se întâmplă aşa ceva, nu plătesc amenda. De ce anume? Pentru că legea le permite.

Continue reading “Profesorul – autoritate publică. Între utopie şi prostie”

Băi idioţilor, chiar nu aveţi milă de copii?


Da, despre asta vorbim. Despre nişte idioţi care au distrus sistemul de învăţământ şi, cu toate acestea, au pretenţia că reprezintă tratamentul pentru boala de care suferă Educaţia. Cum să fii tratamentul în condiţiile în care tu eşti, de fapt, boala?

Iniţial mi-am propus să nu jignesc pe nimeni şi să folosesc un termen de adresare ceva mai moale. Dar mi s-a părut că a spune „băi nepricepuţilor” reprezintă o slăbiciune din partea mea. Să le spui nepricepuţi este prea puţin. Nici să-i cataloghezi drept idioţi nu e de ajuns. Pentru că nu sunt doar idioţi, sunt şi inconştienţi, lipsiţi total de simţul realităţii şi de ce mai este nevoie pentru a asigura o Educaţie de calitate.

Continue reading “Băi idioţilor, chiar nu aveţi milă de copii?”

Chiar avem nevoie de beţivi la catedră?

Zilele trecute directorul unui liceu din Calafat a reuşit să se facă de râs. Cam pe la nivelul unui boschetar, pentru că atunci când vine vorba de indivizi care beau până fac pe ei şi dorm pe unde nimeresc te gândeşti automat la vagabonzi. Da, că numai ăia beau ce apucă, pe unde apucă şi cad să doarmă, firesc, pe unde apucă. E plin internetul cu filmuleţe în care oamenii străzii îşi pun la bătaie toate talentele din dotare după ce, în prealabil, îşi fac plinul. Şi nu e vorba de mâncare, e vorba de hidratare cât încape.

Din păcate, domnul director a reuşit să le ia faţa boschetarilor, devenind viral – aşa cum se spune mai nou – la doar câteva ore după ce ştirea a apărut la televizor. Şi asta pentru că e cadru didactic. Sunt o mulţime de oameni pe lumea asta care apreciază astfel de spectacole. Uite, domnule, e profesor. L-ai văzut cât era de beat? L-ai văzut cum dormea cu capul pe masă şi lângă maşină? Şi unu ca ăsta este profesor…

Continue reading “Chiar avem nevoie de beţivi la catedră?”

Chiar toţi ştiu mai mult de “silva, silvae, la toamnă tataie”?

În general, la şcoală elevii învaţă tot felul de lucruri inutile. Cele mai multe dintre cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor de şcoală sunt la fel de folositoare ca frecţia pe picior de lemn. Să nu ne ascundem după deget sau după cuvinte frumoase, dar acesta este marele adevăr. Şcoala îi pregăteşte pe elevi pentru o viaţă care nu există. Şi când spun asta am în vedere faptul că şcoala nu pregăteşte elevii pentru o viaţă teoretică, oricare ar fi aceasta. Asta pentru că cei care păstoresc acest domeniu nici măcar la aşa ceva nu s-au gândit. Măcar să poată pretinde că pregătesc elevii pentru viaţă… Şi mai putem pretinde vreo viziune de la astfel de „specialişti”, care nici măcar o viziune oarecare nu au reuşit să scornească.

Cum spuneam, şcoala nu te învaţă, doar te sufocă cu un materii inutile şi, în cel mai bun caz, la finalul şcolarizării obligatorii, absolventul va deţine un bagaj consistent de cunoştinţe, dar cât se poate de inutile în ceea ce va dori să facă pe mai departe.

Dar bagajul este consistent şi, în ochii unora – inclusiv în ochii multora care lucrează în sistem – asta înseamnă ceva… Cât de ceva înseamnă, ar fi bine să-i întrebaţi pe amărâţii care şi-au tocit coatele pe băncile gimnaziului şi liceului şi, într-un final, au fost siliţi să eşueze pe post de funcţionari mărunţi sau confecţioneri la firme de prestigiu specializate în producţia de textile.

Continue reading “Chiar toţi ştiu mai mult de “silva, silvae, la toamnă tataie”?”