Chiar avem nevoie de beţivi la catedră?

Zilele trecute directorul unui liceu din Calafat a reuşit să se facă de râs. Cam pe la nivelul unui boschetar, pentru că atunci când vine vorba de indivizi care beau până fac pe ei şi dorm pe unde nimeresc te gândeşti automat la vagabonzi. Da, că numai ăia beau ce apucă, pe unde apucă şi cad să doarmă, firesc, pe unde apucă. E plin internetul cu filmuleţe în care oamenii străzii îşi pun la bătaie toate talentele din dotare după ce, în prealabil, îşi fac plinul. Şi nu e vorba de mâncare, e vorba de hidratare cât încape.

Din păcate, domnul director a reuşit să le ia faţa boschetarilor, devenind viral – aşa cum se spune mai nou – la doar câteva ore după ce ştirea a apărut la televizor. Şi asta pentru că e cadru didactic. Sunt o mulţime de oameni pe lumea asta care apreciază astfel de spectacole. Uite, domnule, e profesor. L-ai văzut cât era de beat? L-ai văzut cum dormea cu capul pe masă şi lângă maşină? Şi unu ca ăsta este profesor…

Continue reading “Chiar avem nevoie de beţivi la catedră?”

Chiar toţi ştiu mai mult de “silva, silvae, la toamnă tataie”?

În general, la şcoală elevii învaţă tot felul de lucruri inutile. Cele mai multe dintre cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor de şcoală sunt la fel de folositoare ca frecţia pe picior de lemn. Să nu ne ascundem după deget sau după cuvinte frumoase, dar acesta este marele adevăr. Şcoala îi pregăteşte pe elevi pentru o viaţă care nu există. Şi când spun asta am în vedere faptul că şcoala nu pregăteşte elevii pentru o viaţă teoretică, oricare ar fi aceasta. Asta pentru că cei care păstoresc acest domeniu nici măcar la aşa ceva nu s-au gândit. Măcar să poată pretinde că pregătesc elevii pentru viaţă… Şi mai putem pretinde vreo viziune de la astfel de „specialişti”, care nici măcar o viziune oarecare nu au reuşit să scornească.

Cum spuneam, şcoala nu te învaţă, doar te sufocă cu un materii inutile şi, în cel mai bun caz, la finalul şcolarizării obligatorii, absolventul va deţine un bagaj consistent de cunoştinţe, dar cât se poate de inutile în ceea ce va dori să facă pe mai departe.

Dar bagajul este consistent şi, în ochii unora – inclusiv în ochii multora care lucrează în sistem – asta înseamnă ceva… Cât de ceva înseamnă, ar fi bine să-i întrebaţi pe amărâţii care şi-au tocit coatele pe băncile gimnaziului şi liceului şi, într-un final, au fost siliţi să eşueze pe post de funcţionari mărunţi sau confecţioneri la firme de prestigiu specializate în producţia de textile.

Continue reading “Chiar toţi ştiu mai mult de “silva, silvae, la toamnă tataie”?”

Şi unul ca ăsta a fost ministru al Educaţiei…

Din când în când mai răsfoiesc şi eu câte un ziar. Mai mult virtual decât fizic, dar mai citesc şi eu presa. Şi la un moment dat am dat peste o ştire care, la prima vedere, părea produsă în laboratorul unui site de umor. Cică adevăratul criminal în cazul de la Caracal ar fi preşedintele Iohannis. Afirmaţia îi aparţine avizatului – păi de putea altfel? – Liviu Marian Pop, fost lider de sindicat şi fost ministru al Educaţiei Naţionale. Ştiţi, ăluia care i se mai spune şi Genunche, individul care a reuşit să inducă în profesori teama că va fi mai eficient în ruinarea Educaţiei decât Ecaterina Andronescu. Noroc că nu a pierdut prea mult timp pe la Minister, că reuşea să dovedească imposibilul…

Cică individul a stat de vorbă cu nişte tineri români aflaţi la studii prin Danemarca. Sincer, mă îndoiesc că Liviu Pop este capabil să identifice Danemarca pe o hartă a Europei, dar asta e altă parte a problemei.

Problema adevărată e reprezentată de concluzia la care a ajuns Pop după ce a stat de vorbă cu tinerii respectivi. Cică autorul moral al crimei de la Caracal este preşedintele Iohannis. Dacă preşedintele ţării s-ar fi implicat corespunzător, tragedia nu ar mai fi avut loc. Lăsaţi Guvernul, lăsaţi Ministerul de Interne, preşedintele Iohannis e vinovat de moartea Alexandrei. Cam acesta a fost mesajul lui PLM. Pop Liviu Marian…

Continue reading “Şi unul ca ăsta a fost ministru al Educaţiei…”

Glume de idioţi pe seama profesorilor, elevilor şi părinţilor

Azi, la prima oră, m-a sunat un fost coleg de cancelarie. Şi, după ce mi-a dat „Bună ziua” omul a atacat direct:

-Nu poţi să-mi faci şi mie rost de un loc de muncă? Pe camion, dacă se poate, că mă apuc să fac şcoala de şoferi profesionişti…

Nu prea stă în puterea mea să fac rost de locuri de muncă. Am găsit pentru mine, dar pentru alţii… În fine, i-am spus că voi face tot ceea ce îmi stă în putere. Şi chiar asta voi face. Însă l-am întrebat de ce vrea să fugă din sistem. În treacăt fie spus, acum vreo zece ani omul îmi tot explica ce bine este în învăţământ. Dar să lăsăm asta…

-Omule, nu mai pot. Chiar nu mai pot. M-am săturat până peste cap de toţi şi de toate. Vreau să las catedra şi să-mi găsesc ceva de făcut. Nu contează ce, în momentul ăsta sunt aşa de disperat că m-aş angaja şi gunoier sau la spaţii verzi.

Continue reading “Glume de idioţi pe seama profesorilor, elevilor şi părinţilor”

Domnilor profesori, v-aţi luat adeverinţa?

Adeverinţă, certificat, dovadă., cazier sexual, cum i-o mai spune…

Iniţial am crezut că este o glumă, o glumă din categoria celor menite să discrediteze partidul aflat la guvernare – de parcă nu s-ar descurca minunat şi fără ajutor la acest capitol. Cum, frate, să-i ceri unui profesor, să ducă la şcoală o adeverinţă – să-i spunem aşa – eliberată de organele competente, din care să rezulte că nu figurează în baza de date cu agresori sexuali? Pare o măsură născocită de scenariştii filmelor cu şi pentru proşti; acele filme care îţi spun când să râzi, să nu cumva să treacă poanta pe lângă tine şi să o ignori ca prostul (păi nu de aia sunt filme cu şi pentru proşti?). Şi, totuşi, nu e.

Continue reading “Domnilor profesori, v-aţi luat adeverinţa?”

Virtualii profesori, la fel ca şi elevii

Ţin să precizez încă de la început că nu am participat niciodată în calitate de supraveghetor la examenul de Titularizare. Nici în calitate de candidat nu m-am prea înghesuit, prin urmare n-am fost martor direct la întâmplările înşirate mai jos. Însă pot spune că mi-au fost relatate de persoane de încredere. Pe de altă parte, am trăit prea mult timp printre profesori. Şi am văzut şi auzit multe.

Marele adevăr e că mulţi dintre cei care visează să ajungă profesori nu numai că nu au chemarea necesară pentru această meserie, dar adesea nu fac nicio strădanie în această direcţie. Unii deţin calităţile necesare unui dascăl, dar, să fim realişti, nimeni nu s-a născut profesor. E nevoie de multă muncă şi, mai ales, dăruire şi implicare.

Unora le lipsesc multe. Există şi din cei total lipsiţi de calităţi. Despre ei doresc să scriu câteva cuvinte. Despre ei şi despre faptul că sistemul îi acceptă adesea la catedră. Pentru că nu există niciun fel de mecanism de selecţie al celor care au dreptul de a susţine examenul de titularizare. Dacă individul are diplomă de licenţă şi a absolvit Modulul – cei care lucrează în învăţământ ştiu despre ce Modul este vorba – are tot dreptul să se înscrie la examen. Dacă-l promovează, atunci are şi toate şansele să iasă la pensie din învăţământ.

Continue reading “Virtualii profesori, la fel ca şi elevii”