Virtualii profesori, la fel ca şi elevii

Ţin să precizez încă de la început că nu am participat niciodată în calitate de supraveghetor la examenul de Titularizare. Nici în calitate de candidat nu m-am prea înghesuit, prin urmare n-am fost martor direct la întâmplările înşirate mai jos. Însă pot spune că mi-au fost relatate de persoane de încredere. Pe de altă parte, am trăit prea mult timp printre profesori. Şi am văzut şi auzit multe.

Marele adevăr e că mulţi dintre cei care visează să ajungă profesori nu numai că nu au chemarea necesară pentru această meserie, dar adesea nu fac nicio strădanie în această direcţie. Unii deţin calităţile necesare unui dascăl, dar, să fim realişti, nimeni nu s-a născut profesor. E nevoie de multă muncă şi, mai ales, dăruire şi implicare.

Unora le lipsesc multe. Există şi din cei total lipsiţi de calităţi. Despre ei doresc să scriu câteva cuvinte. Despre ei şi despre faptul că sistemul îi acceptă adesea la catedră. Pentru că nu există niciun fel de mecanism de selecţie al celor care au dreptul de a susţine examenul de titularizare. Dacă individul are diplomă de licenţă şi a absolvit Modulul – cei care lucrează în învăţământ ştiu despre ce Modul este vorba – are tot dreptul să se înscrie la examen. Dacă-l promovează, atunci are şi toate şansele să iasă la pensie din învăţământ.

Continue reading “Virtualii profesori, la fel ca şi elevii”

Sancţiuni dure pentru profesorii care vor folosi insultele din lista Ministerului

Viaţa profesorilor, destul de dificilă în prezent, va deveni şi mai grea. Ministerul Educaţiei pregăteşte un nou set de măsuri legislative pentru a reglementa comportamentul profesorilor. Pachetul legislativ a fost iniţiat de un grup de parlamentari PSD care au ţinut să rămână anonimi.

Astfel, dacă propunerile legislative – există voci care spun că nici parlamentarii Opoziţiei nu sunt străini de manevră – devin realitate, profesorii vor trebui să-şi ţină gura. Asta dacă vor să mai iasă la pensie din învăţământ. Oricum, nici să nu se gândească la pensii speciale sau adevărate.

Ecaterina Andronescu a ţinut să facă unele precizări privitoare la ce anume îi aşteaptă pe profesori:

Continue reading “Sancţiuni dure pentru profesorii care vor folosi insultele din lista Ministerului”

Incredibil în ce hal a reuşit o învăţătoare să jignească o elevă

Acuzaţii incredibil de grave la adresa unei învăţătoare din Videle. Aceasta este acuzată de părinţii unei elevi că le-a jignit fetiţa în ultimul hal. În plângerea înaintată direct la Inspectoratul Şcolar, Antena 3 şi România TV, părinţii precizează că incidentul nu a fost doar o întâmplare. Este vorba despre un fenomen care s-a tot repetat în ultima vreme.

Astfel, învăţătoarea este acuzată că în repetate rânduri i s-a adresat jignitor elevei, numind-o în special “creier de Dăncilă”, fapt care a afectat-o profund pe micuţa care, stranie coincidenţă, se numeşte tot Viorica-Vasilica. Pentru a proteja identitatea elevei, cei de la Inspectorat au spus că nu este adevărat că numele de familie este Dăncilă. De unde ştim noi aşa ceva? Cine ne-a spus asta?

Concret, părinţii elevei o acuză pe învăţătoarea Ecaterina Ameţescu că le-ar fi jignit în mod repetat fetiţa, numind-o creier de Dăncilă şi supunând-o la tratamente jignitoare şi umilitoare din categoria citit în faţa clasei sau scris după dictare pe tablă. Iar episoadele umilitoare au o frecvenţă aproape zilnică.

Continue reading “Incredibil în ce hal a reuşit o învăţătoare să jignească o elevă”

Gest şocant făcut de un director schimbat din funcţie

Un director de la o şcoală din Videle a reuşit să scandalizeze prin comportamentul său nu doar corpul profesoral, ci întreaga comunitate. Profesorul P. V a ales să protesteze într-un mod inedit împotriva faptului că a fost eliberat din funcţia de director pe criterii politice, el fiind înlocuit cu o vecină de scară a premierului V. V. D.

Continue reading “Gest şocant făcut de un director schimbat din funcţie”