Când un profesor greşeşte, e bine să se găsească în partidul potrivit

Teoretic, toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Dar în România unii sunt mai egali decât alţii iar marea diferenţă o face, cel mai adesea, carnetul de partid. Dacă e roşu şi mai scrie ceva şi de PSD, atunci totul este în regulă.

Doresc să supun analizei celor care îmi mai citesc blogul (şi cărora le mulţumesc cu această ocazie) două incidente petrecute anul trecut, incidente care-i au în centrul lor cadre didactice.

Primul incident – să-i spunem aşa – s-a petrecut în nordul ţării, în judeţul lui Eminescu. Cătălina Hodan, inspector la ISJ a fost acuzată de părinţii unei fetiţe cu dizabilităţi că a făcut terapie „doar pe hârtie” cu aceasta. Şi acuzaţiile nu se opresc aici. Doamna inspector a fost acuzată că a falsificat semnăturile de pe situaţiile lunare în baza cărora a fost plătită. Şi nu vorbim de  o situaţie întâmplătoare ci vorbim de trei ani de impostură şi falsuri.

Continue reading “Când un profesor greşeşte, e bine să se găsească în partidul potrivit”

Plagiatul, acea problemă minoră…

Într-un interviu acordat pentru Hotnews la sfârşitul anului trecut, Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a ţinut să precizeze că plagiatul este o problemă minoră în învăţământ. Asta în contextul în care tot mai multe „fabrici de doctori” sunt implicate în scandalul plagiatului. Să ne amintim că acum câţiva ani chiar primul ministru de atunci, Victor Ponta, a fost acuzat de plagiat. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, omul nici măcar nu a negat plagiatul ci a anunţat, în stilul lui deconectat şi miştocar că, dacă e vreo problemă, renunţă la titlul de doctor.

Până la urmă nu s-a întâmplat aşa ceva – previzibil, ar spune unii – dar Ecaterina Andronescu este cea care l-a albit pe Ponta în scandalul doctoratului plagiat şi a decis, cam cu de la sine putere, că respectivul capitol este încheiat. Şi că oricine se va mai lega de doctoratul lui Ponta este răuvoitor şi nu are dreptul legal să o facă. Normal, pe atunci ambii politicieni făceau parte din aceeaşi gaşcă (cuvântul descrie realitatea mult mai bine decât „tabără”) şi exita un interes cât se poate de clar în această privinţă.

Continue reading “Plagiatul, acea problemă minoră…”

Educaţia – încă o reformă făcută cu picioarele

Ştiu, mai bine decât mulţi, cât de necesară este reforma Educaţiei. Cea mai mare parte a vieţii am avut strânse legături cu sistemul de învăţământ din România. Ca elev, ca student, ca profesor, ca părinte…

Reforma este necesară şi asta nu de azi, de ieri, ci de decenii întregi. Suntem încă tributari comunismului – cea mai mare partea sistemului de învăţământ actual e creaţia Epocii de Aur – şi această dependenţă de trecut tinde să ne acapereze viitorul, împiedicând reformele adevărate, de care Educaţia are nevoie ca de aer.

Elevii din România petrec mult prea mult timp la şcoală iar programele şcolare sunt prea încărcate. Se face tot mai mult caz de tratarea diferenţiată dar când poţi realiza aşa ceva în condiţiile în care în fiecare oră ai de predat lecţie nouă? Cînd mai ai timp pentru fixarea cunoştinţelor şi pentru recuperarea rămânerilor în urmă? La clasă profesorii lucrează la foc automat; timpul e foarte puţin şi sunt atâtea de făcut. Tratare diferenţiată? Poate doar pe hârtie…

Continue reading “Educaţia – încă o reformă făcută cu picioarele”

De ce trebuie să plece Ecaterina Andronescu

Pentru cei care încă se mai întreabă de ce Ecaterina Andronescu trebuie să plece undeva, cât mai departe de ţara asta, ţin să precizez că, atunci când am auzit că această doamnă o să preia frâiele Ministerului Educaţiei (care între timp a fost botezat de atâtea ori încât treaba asta e subiect de bancuri) încercam acea stare de lehamite care mi-a permis să apreciez că “mai rău nu se poate” . Era vorba despre prestaţia precedenţilor cârmaci peste învăţământ. Care se descurcaseră aşa de minunat că pesimisul era literă de lege printre cei care trebuiseră să le suporte – pe post de cobai fără drept de protest – experimentele fără cap şi fără coadă. Acea reformă de dragul reformei care nu numai că nu a adus nimic bun în învăţământ, dar a distrus şi ceea ce mai era cât de cât acceptabil.

Continue reading “De ce trebuie să plece Ecaterina Andronescu”

Şi profesorii sunt abuzaţi, nu doar elevii

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă tot felul de ştiri cu elevi abuzaţi fizic sau verbal de către profesori. Goana după senzaţional deformează adesea adevărul făcându-l mai atractiv pentru consumatorul de ştiri. Există câteva televiziuni  care s-au specializat în ambalarea unor astfel de ştiri în poleiala senzaţionalului. Ştiri care-l face pe om să uite de problemele personale şi-l determină să se revolte. Nu doar pe cazul în sine ci pe o întreagă categorie socio-profesională.

Sunt primul care să o recunosc – din păcate, în învăţământ s-au strecurat tot felul de indivizi cu serioase probeleme psihice şi de comportament. Oameni care reprezintă un adevărat pericol pentru elevii în mijlocul cărora îşi desfăşoară acrivitatea. Există oameni deranjaţi la cap care pot deveni oricând violatori sau corupători de minori, agresori sau chiar criminali. Acum câteva zeci de ani, într-un liceul agricol din apropierea zonei în care îmi scriu articolele, un elev a fost băgat în comă de un maistru instructor. Asta după ce cadrul didactic a aruncat cu un levier prin atelier. În liceu am avut parte de profesori şi pedagogi care ar putea să-l concureze cu succes pe torţionarul japonez Mutsuhiro Watanabe, devenit faimos din cauza filmului „Unbroken”. Sau, mai degrabă, să-i compar cu celebrităţi locale, gen Vişinescu, Eugen Ţurcanu, Enoiu, Crăciun, Ficior.

Continue reading “Şi profesorii sunt abuzaţi, nu doar elevii”

Citeşte până la final…

Ziua de ieri a fost (aproape) fantastică. Spun asta cu o oarecare undă de regret şi dezamăgire. Şi, dacă tot am spus-o, poate interesează pe cineva detaliile. Poate…

În primul rând o să vorbesc un pic despre partea fantastică. Ieri blogul a înregistrat un număr record de vizitatori. Câteva mii… Un record absolut pe care nu cred că-l voi egala foarte curând (e posibil să nu egalez vreodată această performanţă). Practic, ieri am primit mai multe vizite pe blog decât am primit cu totul până alaltăieri.

Continue reading “Citeşte până la final…”

Domnilor profesori, nu uitaţi, programul săptămânal de lucru e de patruzeci de ore

Program de lucru de opt ore sau, în total, patruzeci de ore pe săptămână. Pe vremea când lucram la catedră eram exasperat de precizările astea de care am avut parte la fiecare consfătuire pe disciplină la început de an şcolar. Şi la fiecare întâlnire cu formatorii în cadrul acelor cursuri de formare profesională pe care, personal, le găsesc complet inutile. Cât timp individul nu are vocaţie de dascăl, nu doreşte să lucreze la catedră şi vede în meseria de dascăl doar o oportunitate, acel personaj nu va deveni niciodată profesor în adevăratul sens al cuvântului, indiferent de câte cursuri de formare profesională va avea parte.

Am ajuns să-i dispreţuiesc pe acei inspectori şcolari sau formatori care ţineau să ne precizeze că, deşi catedra este formată din optsprezece ore, noi, profesorii, suntem plătiţi pentru patruzeci de ore pe săptămână. Asta pentru că acei oameni, care veneau cu astfel de precizări – uneori la modul agresiv – aveau pretenţia că lucrează în învăţământ şi cunosc foarte bine realităţile  din sistem.

Continue reading “Domnilor profesori, nu uitaţi, programul săptămânal de lucru e de patruzeci de ore”

Indemnizaţia de hrană, un vis prea îndepărtat

Indemnizaţia de hrană – e, din multe puncte de vedere – doar o găselniţă menită să amăgească bugetarii. Vorbesc de acei bugetari „de rând” între care se numără şi profesorii. Bugetarii de lux nu au nevoie de aşa ceva. Să amintesc, doar în treacăt, faptul că salariile miniştrilor şi parlamentarilor au crescut cu cel puţin 1600 de lei de la începutul anului. Asta pentru că a crescut salariul minim.

E jenant să constaţi că, dacă amărâtul plătit cu salariul minim primeşte o sută de lei în plus, cei care conduc ţara asta primesc o indemnizaţie de vreo cincisprezece-douăzeci de ori mai mare. Adică mai mult de un salariu minim în plus. Dar se pare că, aşa egali cum suntem în faţa legii, unii reuşesc să fie mai egali decât alţii.

Continue reading “Indemnizaţia de hrană, un vis prea îndepărtat”

Vineri, 25 ianuarie, se suspendă cursurile

(In)competenţa ministrului Educaţiei naşte monştri. Bine, nu chiar monştri în adevăratul sens al cuvântului, din ăia de care împuşcă elevii în jocurile video dar tot despre monştri e vorba. Vorbim despre gradul de incompetenţă şi delăsare ce a ajuns să bântuie prin sistemul naţional de învăţământ.

După ce mai bine de o săptămâna ministerul Educaţiei a comunicat pe toate canalele disponibile că vineri, 25 ianuarie 2019, nu se fac cursuri, s-a întâmplat un miracol. Sau, mai degrabă, un dezastru. Asta dacă ţinem cont de bulversările care au apărut în urma aprobării Ordinului 3097. Ordin semnat de Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, şi care precizează că vineri, 25 ianuarie, se suspendă cursurile. Semnat astăzi, 23 ianuarie 2019.

Continue reading “Vineri, 25 ianuarie, se suspendă cursurile”

Pensie sau ajutor de înmormântare?

Atunci când, în urma unor îndeplungate proteste, au fost introduse pentru prima dată pensiile, muncitorii din Anglia – cu inegalabilul lor umor englezesc – le-au şi găsit un sinonim. Ajutor de înmormântare. De ce anume? Sincer, nu cred că e cazul să detaliez.

De când Ecaterina Andronescu a anunţat că şi personalul feminin din învăţământ se poate pensiona la 68 de ani, mă tot gândesc la acel episod legat de plata primelor pensii. Cei care lucrează în învăţământ şi au trecut de o anume vârstă nu mai contenesc să laude ideea deşteaptă ce s-a născut în capul ministrei. Şi, cu ocazia asta, i se iartă toate păcatele de până acum; ştim cu toţii că nu sunt puţine.

Continue reading “Pensie sau ajutor de înmormântare?”