Doamna ministru Andronescu, vrem anchetă serioasă în legătură cu incidentele de la Lipova

În ultima perioadă ministrul Educaţiei Naţionale, doamna Ecaterina Andronescu a intrat într-un con de umbră. Nu prea i se mai aude glasul. Sau, mai bine zis, nu i-l mai aud eu iar asta, fără doar şi poate, pentru că nu prea am timp să urmăresc ce se întâmplă în spaţiul public. Muncesc cât trei pentru ca din taxele mele să poată fi întreţinuţi participanţii la mitinguri. Şi să nu-i uit pe politicieni.

Pe lângă efortul de a distruge învăţământul românesc, Ecaterina Andronescu s-a mai făcut remarcată pentru un lucru: abilitatea de a emite sentinţe pentru tot ceea ce mişcă în sistem. S-a scris prin presă ceva despre vreun profesor? Ministrul nu are răbdarea să aştepte concluziile unei anchete competente; ministrul îşi dă cu părerea. Trebuie dat afară, trebuie reciclat, trebuie evaluat…

Continue reading “Doamna ministru Andronescu, vrem anchetă serioasă în legătură cu incidentele de la Lipova”

Incredibil în ce hal a reuşit o învăţătoare să jignească o elevă

Acuzaţii incredibil de grave la adresa unei învăţătoare din Videle. Aceasta este acuzată de părinţii unei elevi că le-a jignit fetiţa în ultimul hal. În plângerea înaintată direct la Inspectoratul Şcolar, Antena 3 şi România TV, părinţii precizează că incidentul nu a fost doar o întâmplare. Este vorba despre un fenomen care s-a tot repetat în ultima vreme.

Astfel, învăţătoarea este acuzată că în repetate rânduri i s-a adresat jignitor elevei, numind-o în special “creier de Dăncilă”, fapt care a afectat-o profund pe micuţa care, stranie coincidenţă, se numeşte tot Viorica-Vasilica. Pentru a proteja identitatea elevei, cei de la Inspectorat au spus că nu este adevărat că numele de familie este Dăncilă. De unde ştim noi aşa ceva? Cine ne-a spus asta?

Concret, părinţii elevei o acuză pe învăţătoarea Ecaterina Ameţescu că le-ar fi jignit în mod repetat fetiţa, numind-o creier de Dăncilă şi supunând-o la tratamente jignitoare şi umilitoare din categoria citit în faţa clasei sau scris după dictare pe tablă. Iar episoadele umilitoare au o frecvenţă aproape zilnică.

Continue reading “Incredibil în ce hal a reuşit o învăţătoare să jignească o elevă”