Ziua şi tâmpenia la Ministerul Educaţiei

O nenorocire nu vine niciodată singură. Aşa se spune din popor însă Ecaterina Andronescu nu este persoana capabilă să infirme regula. Nici pe departe; doamna asta nu doar că a revenit la Minister în condiţiile în care încă de la primul mandat a fost considerată cel mai nepriceput ministru. Ecaterina Andronescu a adus cu ea o adevărată legiune de probleme şi, în ceea ce priveşte capacitatea ministrului Educaţiei de a genera probleme, nu cred că o poate egala nimeni.

Una dintre cele mai recente metode prin care Ecaterina Andronescu are de gând să îngroape definitiv învăţământul este cea a orarului diferenţiat. Concret, Andronescu se gândeşte ca, cel puţin în marile oraşe, o parte din şcoli să nu înceapă programul la ora 8. Cică asta ar ajuta la fluidizarea traficului din marile oraşe.

E drept că în majoritatea oraşelor – nu doar cele mai mari; chiar şi în cele mai micuţe – circulaţia este infernală însă ora de vârf e cea la care părinţii îşi duc copiii la şcoală. În preajma şcolilor e jale; maşini parcate pe unde se poate, pe trotuar sau abandonate în mijlocul drumului. Evident, avariile sunt puse în funcţiune. Dacă îi ceri socoteală celui care a blocat traficul un sfert de oră, sare cu gura la tine:

Continue reading “Ziua şi tâmpenia la Ministerul Educaţiei”