Profesorul – autoritate publică. Între utopie şi prostie

Se pare că cei care s-au adunat prin Parlament nu dorm tot timpul, uneori se mai şi trezesc. Şi când se trezesc depun proiecte de lege bazate pe ceea ce au visat cât timp au tras la aghioase. Să mai spună cineva că somnul la serviciu nu e benefic pentru activitatea parlamentară.

Astfel, din când în când se găseşte câte un deputat, senator sau câte un grup parlamentar care să depună câte un proiect de lege care, odată aprobat, i-ar transforma pe dascăli în autorităţi publice. Cică e nevoie de aşa ceva pentru că s-au înmulţit cazurile de agresiune împotriva profesorilor. În ultimul an circa şaptezeci de mii de cadre didactice au fost agresate, unele de faţă cu elevii.

Cifra este enormă şi se bazează pe raportările oficiale, dar ce ne facem cu cei care au fost agresaţi într-o formă sau alta şi au refuzat să reclame incidentul din motive pe care cei care lucrează la catedră le ştiu foarte bine. Pentru cei care nu ştiu cum stă treaba mă văd silit să detaliez puţin. Foarte adesea cadrele didactice nu reclamă faptul că au fost victimele unei agresiuni fizice, psihice sau verbale pentru că autorităţile statului nu iau niciun fel de măsuri care să descurajeze astfel de practici,  ba dimpotrivă. Cel mai adesea cei care agresează un profesor nici măcar nu sunt amendaţi şi, când se întâmplă aşa ceva, nu plătesc amenda. De ce anume? Pentru că legea le permite.

Continue reading “Profesorul – autoritate publică. Între utopie şi prostie”

Băi idioţilor, chiar nu aveţi milă de copii?


Da, despre asta vorbim. Despre nişte idioţi care au distrus sistemul de învăţământ şi, cu toate acestea, au pretenţia că reprezintă tratamentul pentru boala de care suferă Educaţia. Cum să fii tratamentul în condiţiile în care tu eşti, de fapt, boala?

Iniţial mi-am propus să nu jignesc pe nimeni şi să folosesc un termen de adresare ceva mai moale. Dar mi s-a părut că a spune „băi nepricepuţilor” reprezintă o slăbiciune din partea mea. Să le spui nepricepuţi este prea puţin. Nici să-i cataloghezi drept idioţi nu e de ajuns. Pentru că nu sunt doar idioţi, sunt şi inconştienţi, lipsiţi total de simţul realităţii şi de ce mai este nevoie pentru a asigura o Educaţie de calitate.

Continue reading “Băi idioţilor, chiar nu aveţi milă de copii?”

Chiar avem nevoie de beţivi la catedră?

Zilele trecute directorul unui liceu din Calafat a reuşit să se facă de râs. Cam pe la nivelul unui boschetar, pentru că atunci când vine vorba de indivizi care beau până fac pe ei şi dorm pe unde nimeresc te gândeşti automat la vagabonzi. Da, că numai ăia beau ce apucă, pe unde apucă şi cad să doarmă, firesc, pe unde apucă. E plin internetul cu filmuleţe în care oamenii străzii îşi pun la bătaie toate talentele din dotare după ce, în prealabil, îşi fac plinul. Şi nu e vorba de mâncare, e vorba de hidratare cât încape.

Din păcate, domnul director a reuşit să le ia faţa boschetarilor, devenind viral – aşa cum se spune mai nou – la doar câteva ore după ce ştirea a apărut la televizor. Şi asta pentru că e cadru didactic. Sunt o mulţime de oameni pe lumea asta care apreciază astfel de spectacole. Uite, domnule, e profesor. L-ai văzut cât era de beat? L-ai văzut cum dormea cu capul pe masă şi lângă maşină? Şi unu ca ăsta este profesor…

Continue reading “Chiar avem nevoie de beţivi la catedră?”

Chiar toţi ştiu mai mult de “silva, silvae, la toamnă tataie”?

În general, la şcoală elevii învaţă tot felul de lucruri inutile. Cele mai multe dintre cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor de şcoală sunt la fel de folositoare ca frecţia pe picior de lemn. Să nu ne ascundem după deget sau după cuvinte frumoase, dar acesta este marele adevăr. Şcoala îi pregăteşte pe elevi pentru o viaţă care nu există. Şi când spun asta am în vedere faptul că şcoala nu pregăteşte elevii pentru o viaţă teoretică, oricare ar fi aceasta. Asta pentru că cei care păstoresc acest domeniu nici măcar la aşa ceva nu s-au gândit. Măcar să poată pretinde că pregătesc elevii pentru viaţă… Şi mai putem pretinde vreo viziune de la astfel de „specialişti”, care nici măcar o viziune oarecare nu au reuşit să scornească.

Cum spuneam, şcoala nu te învaţă, doar te sufocă cu un materii inutile şi, în cel mai bun caz, la finalul şcolarizării obligatorii, absolventul va deţine un bagaj consistent de cunoştinţe, dar cât se poate de inutile în ceea ce va dori să facă pe mai departe.

Dar bagajul este consistent şi, în ochii unora – inclusiv în ochii multora care lucrează în sistem – asta înseamnă ceva… Cât de ceva înseamnă, ar fi bine să-i întrebaţi pe amărâţii care şi-au tocit coatele pe băncile gimnaziului şi liceului şi, într-un final, au fost siliţi să eşueze pe post de funcţionari mărunţi sau confecţioneri la firme de prestigiu specializate în producţia de textile.

Continue reading “Chiar toţi ştiu mai mult de “silva, silvae, la toamnă tataie”?”

Şi unul ca ăsta a fost ministru al Educaţiei…

Din când în când mai răsfoiesc şi eu câte un ziar. Mai mult virtual decât fizic, dar mai citesc şi eu presa. Şi la un moment dat am dat peste o ştire care, la prima vedere, părea produsă în laboratorul unui site de umor. Cică adevăratul criminal în cazul de la Caracal ar fi preşedintele Iohannis. Afirmaţia îi aparţine avizatului – păi de putea altfel? – Liviu Marian Pop, fost lider de sindicat şi fost ministru al Educaţiei Naţionale. Ştiţi, ăluia care i se mai spune şi Genunche, individul care a reuşit să inducă în profesori teama că va fi mai eficient în ruinarea Educaţiei decât Ecaterina Andronescu. Noroc că nu a pierdut prea mult timp pe la Minister, că reuşea să dovedească imposibilul…

Cică individul a stat de vorbă cu nişte tineri români aflaţi la studii prin Danemarca. Sincer, mă îndoiesc că Liviu Pop este capabil să identifice Danemarca pe o hartă a Europei, dar asta e altă parte a problemei.

Problema adevărată e reprezentată de concluzia la care a ajuns Pop după ce a stat de vorbă cu tinerii respectivi. Cică autorul moral al crimei de la Caracal este preşedintele Iohannis. Dacă preşedintele ţării s-ar fi implicat corespunzător, tragedia nu ar mai fi avut loc. Lăsaţi Guvernul, lăsaţi Ministerul de Interne, preşedintele Iohannis e vinovat de moartea Alexandrei. Cam acesta a fost mesajul lui PLM. Pop Liviu Marian…

Continue reading “Şi unul ca ăsta a fost ministru al Educaţiei…”

Minuni de toamnă la încadrare

Zilele trecute am aflat de la un fost coleg că la una dintre şcolile la care am lucrat s-a petrecut un fel de minune. Spun un fel de minune pentru că mi-e cam silă să asociez ceea ce s-a întâmplat la şcoala respectivă cu un miracol în adevăratul sens al cuvântului.

Concret, la şcoala respectivă, angajaţii pensionari reprezintă o treime din personal. Iar din acea treime circa jumătate au sărit de şaptezeci de ani.

Informaţia asta m-a cam pus pe gânduri şi, între două curse cu camionul, m-am apucat de făcut cercetări. Nu foarte profunde, recunosc. Nu dispun de timpul necesar şi nici de logistica necesară. Dar, concret, am sunat o parte dintre colegii de serviciu şi i-am întrebat nevinovat cum e treaba pe la ei în ceea ce priveşte încadrarea. Şi, că tot veni vorba, cum staţi cu pensionarii?

Continue reading “Minuni de toamnă la încadrare”

Rezultatele la Bac şi principiul GIGO

Se pare că în societatea românească deprinderile comuniste mor greu. Astfel, de fiecare dată când se afişează rezultatele la Bacalaureat sau Evaluarea Naţională încep văicărelile. Cică procentul este slab, elevii nu mai învaţă şi – evident, că doar despre comunism vorbim – se poate şi mai bine. Ani şi ani de zile politrucii de la judeţ sau chiar de la Minister ne-au tocat cu asta. După ce ne lăudau un pic, chiar dacă situaţia numai de lăudat nu era, începeau cu “E bine, tovarăşi, dar se poate şi mai bine”. Normal, tovarăşi, trebuie să ne mobilizăm pentru ca, sub îndrumarea Partidului, să crească producţia de note bune la hectar.

Se pare că acele vremuri revin pentru că, deşi promovabilitatea la Bacalaureat a fost de 67,2%, oficialii învăţământului – şi nu numai – vorbesc despre o situaţie dezastruoasă. Ecaterina Andronescu e nemulţumită şi are tot felul de semne de întrebare. De ce au lipsit câteva mii de elevi la prima probă? De ce e promovabilitatea atât de redusă? Ameninţă, desigur, cu controale…

Continue reading “Rezultatele la Bac şi principiul GIGO”

Iunie – luna când părinţii loazelor apar la şcoală

Luna iunie este, din multe puncte de vedere, începutul sfârşitului. Nu e cazul să vă gândiţi la ce e mai rău; e vorba doar de tămbălăul care începe odată ce sfârşitul anului se apropie cu repeziciune.

Unul dintre numeroasele motive pentru care nu regret că am făcut pasul decisiv în alegerea unei alte cariere la vârsta la care alţi colegi îşi aşteaptă nepoţii e legat de această perioadă. Pentru că iunie este luna în care părinţii loazelor îşi fac, în sfârşit, apariţia la şcoală.

Şi indivizii – şi mai ales individele – nu fac efortul ăsta pentru că le-ar păsa vreo clipă de situaţia şcolară a odraslelor, ci pentru că progeniturile sunt ameninţate de corigenţe sau chiar repetenţie. Iar o astfel de eventualitate îi sensibilizează până şi pe cei mai delăsători părinţi. Pe ei nu-i interesează că Gigel – un Gigel oarecare, nu unul anume – nu a învăţat un an întreg. Nu le pasă câtuşi de puţin că progenitura a deranjat orele constant, făcând un iad viaţa profesorilor şi deranjându-i pe acei colegi care chiar doresc să înveţe.

Continue reading “Iunie – luna când părinţii loazelor apar la şcoală”

Profesorii nu ar trebui să fie numiţi preşedinţi de secţie de vot

Articolul nu are nicio legătură cu politica, e doar un punct de vedere personal, dar fiecare poate să tragă concluzia care-l avantajează. Trăim într-o ţară liberă în care fiecare om are dreptul la o părere. Iar eu unul, recunosc, am cam început să abuzez de privilegiul ăsta. Prea mult timp am tăcut şi am tremurat la gândul că cineva – un binevoitor de cancelarie, poate cel mai bun prieten – va trânti un raport la Securitate. raport care-mi va aduce o invitaţie într-un loc dătător de fiori şi nu numai.

Ieri am muncit. Încă de la ora şapte dimineaţa, pentru că aşa e programul. Dar ieri a fost prima zi de după un scrutin de vot în care am mai marcat un motiv pentru care nu-mi pare rău că am plecat de la catedră.

De regulă, programul meu de luni (vorbesc de perioada când eram profesor) începea mai târziu. Fie lucram cu clasele de după amiaza, fie aveam ore de pe la 10 – 12. Acesta era programul meu obişnuit. Însă atunci când aveau loc scrutinuri de vot lucrurile se schimbau niţel. Încă de vineri sau chiar de joi, eram chemat la direcţiune.

Continue reading “Profesorii nu ar trebui să fie numiţi preşedinţi de secţie de vot”

Doamna ministru Andronescu, vrem anchetă serioasă în legătură cu incidentele de la Lipova

În ultima perioadă ministrul Educaţiei Naţionale, doamna Ecaterina Andronescu a intrat într-un con de umbră. Nu prea i se mai aude glasul. Sau, mai bine zis, nu i-l mai aud eu iar asta, fără doar şi poate, pentru că nu prea am timp să urmăresc ce se întâmplă în spaţiul public. Muncesc cât trei pentru ca din taxele mele să poată fi întreţinuţi participanţii la mitinguri. Şi să nu-i uit pe politicieni.

Pe lângă efortul de a distruge învăţământul românesc, Ecaterina Andronescu s-a mai făcut remarcată pentru un lucru: abilitatea de a emite sentinţe pentru tot ceea ce mişcă în sistem. S-a scris prin presă ceva despre vreun profesor? Ministrul nu are răbdarea să aştepte concluziile unei anchete competente; ministrul îşi dă cu părerea. Trebuie dat afară, trebuie reciclat, trebuie evaluat…

Continue reading “Doamna ministru Andronescu, vrem anchetă serioasă în legătură cu incidentele de la Lipova”